Întâlnire transnațională la Colegiul Național „Grigore Ghica”, Dorohoi
La Colegiul Național „Grigore Ghica” se desfășoară, în săptămâna aceasta, 9-15 noiembrie, prima reuniune transnațională în cadrul unui parteneriat Erasmus+.
Oaspeții sunt elevi și profesori din cele trei țări partenere: Germania (țara coordonatoare), Spania și Polonia. Proiectul, sugestiv denumit „Sick or sound: enhancing youngEuropeans´competences to achieve health and prevent diseases”, are drept scop principal dezvoltarea competențelor elevilor europeni în domeniul prevenirii bolilor și promovarea unui stil de viață sănătos.
Delegația germană este formată din 10 elevi provenind de la Schönborn-Gymnasium Bruchsal și 2 profesori, Simone Schönung (coordonator al proiectului) și Jürgen Mittag, directorul instituției. Din partea instituției poloneze (ZespolSzkol i Przedszkola din Domosławice) participă 6 elevi, fiind însoțiți de Agnieszka Strusinska, profesor de engleză și Janusz Łach, profesor de informatică. Grupul spaniol provine de la Institutul Pons d’Icart din Tarragona și este format din 5 elevi, care au venit însoțiți de Carlos Ivo Jerez Rodríguez, profesor de biologie și Conchi Vaz Cuevas, profesor de chimie. Elevii au fost găzduiți în familii, iar pe parcursul vizitei vor participa la acțiunile proiectului împreună cu elevii din colegiul „Grigore Ghica”.
Musafirii s-au declarat impresionați de primirea călduroasă și de profesionalismul echipei române de proiect, alcătuită din profesorii: Bogdan Muraru (coordonator), Otilia Puiu, Gianina Cucoreanu și Daniela Adăscăliței. Coordonatorul german este deja convins de faptul că aceste reuniuni (urmează întâlnirile din celelate trei țări partenere) vor prilejuio bună cunoaștere a celor implicați, a realităților specifice fiecărei instituții și fiecărei țări. Deocamdată, după primele două zile în Dorohoi, oaspeții au fost iremediabil cuceriți, printre altele, de renumitele poale-n brâu moldovenești.
Miss și Mister Boboc 2015: Cel mai frumos film a rulat vineri la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a dat startul distracției, vineri, 30 octombrie 2015, atât pentru bobocii care fac parte acum din familia liceului, cât și pentru cei cu experiență.
Tema evenimentului a fost aleasă cu multă atenție, pentru a se plia cât mai bine pe calitățile și abilitățile bobocilor, și anume: „Filmul”. Cele nouă perechi de boboci înscrise în competiție au trecut prin „focul” mai multor probe precum: dans – vals, dans – latino, dans – folclor, o probă de aptitudini, în care concurenții au pus în scenă momente din filme cunoscute și o probă surpriză – în care bobocii trebuiau să răspundă la câte o întrebare și să cânte o melodie, să mimeze un cuvânt, să construiască fraze sau declarații de dragoste cu diferite cuvinte, sau chiar să recunoască diferite feluri de mâncare.
Probele evenimentului au fost deschise de elevii claselor de-a 12-a, care acum trei ani au trecut prin aceleași emoții și au fost presărate de momente artistice ale foștilor sau actualilor elevi ai liceului, printre care amintim: Urban Kingdom, Ansamblul „Cordăreanca”, Cosmin Agache (beathbox), Tudor Hurmuz (teatru), Teo, Cosmin și Ionuț (pantomimă), Cosmin Rumega și Bogdan Lepărdă.
Vezi cele nouă perechi înscrise în concurs:
Perechea nr. 1: Andreea-Eliada Severincu și Adnan Pridolog
Perechea nr. 2: Adina Urăuleanu și Artur Bordianu
Perechea nr. 3: Alexandra Botezatu și Gabriel-Alexandru Rusu
Perechea nr. 4: Raluca Huțul și Claudiu Furtună
Perechea nr. 5: Alexandra-Dumitrița Carp și Mihnea-Ștefan Gheras
Perechea nr. 6: Ramona-Nicoleta Coțovanu și Marius Amarie
Perechea nr. 7: Iulia-Maria Antochi și Ciprian Abătăcesei
Perechea nr. 8: Denisia Iordache și Daniel-Alin Șlincu
Perechea nr. 9: Sabrina-Bianca Cioclu și Adrian Butnariuc
Juriul a fost format din: Cucoreanu Gretti – director adjunct, Stredie Robert – președintele Consiliului Elevilor, Lucian Topalagă – viceprimar, Drăghici Cristina – profesor și Cucoreanu Gianina – profesor.
După încheierea tuturor probelor și după momentele de deliberare ale juriului, bobocii care au primit titlul de Miss și Mister Boboc 2015 au fost Iulia-Maria Antochi și Ciprian Abătăcesei –Perechea nr. 7. În același timp, titlul de Miss și Mister Popularitate a fost obținut deAlexandra-Dumitrița Carp și Mihnea-Ștefan Gheras – Perechea nr. 5.
Celelalte perechi au fost premiate după cum urmează:
– Cea mai fotogenică pereche: Perechea nr. 3;
– Cea mai dezinvoltă pereche: Perechea nr. 9;
– Cea mai artistică pereche: Perechea nr. 6;
– Cea mai simpatică pereche: Perechea nr. 4;
– Cea mai carismatică pereche: Perechea nr. 2;
– Cea mai elegantă pereche: Perechea nr. 8.
– Locul III: Perechea nr. 1;
– Locul II: Perechea nr. 5;
– Locul I: Perechea nr. 7
Proiect european la Colegiul Național „Grigore Ghica”, Dorohoi
Începând cu anul 2015, Colegiul Național „Grigore Ghica”, Dorohoi, va fi implicat, timp de doi ani, într-un proiect de mobilitate școlară, de Cooperare pentru Inovare și Schimb de Bune Practici în cadrul Erasmus, intitulat „Sick or sound”. Liceele partenere sunt: Institutul Ponce d’Icart din Tarragona (Spania), ZespolSzkol i Przedszkola din Domoslawice (Polonia) și Schonborn-GymnasiumBruchsal (Germania), coordonatorul proiectului fiind liceul german.
Ideea proiectului este o consecință a constatărilor unui raport OECD, „Health at a Glance”, conform căruia populația Europei este afectată de o multitudine de boli cronice, fapt care impune variate activități de prevenție. Studii realizate de CE și UNICEF arată că elevii de liceu (grupul țintă al acestui proiect) sunt expuși unui stil de viață nesănătos, mai ales prin obiceiuri culinare nocive și prin lipsa activităților sportive. S-a demonstrat, de asemenea, efectul major al acestui stil de viață asupra activității de învățare.
Așadar, proiectul încearcă să ofere o viziune foarte largă asupra diverșilor factori (interni și externi) care provoacă dezechilibre ale organismului uman. Iar modalitatea de realizare a acestui obiectiv este una originală și activă, cu accent pe activități de tip nonformal. Scopul principal este acela de a lega discipline, perspective, profesori și școli din spațiul UE, printr-o abordare nouă în învățarea limbii engleze și a științelor STEM – matematică, fizică, chimie, biologie, TIC. Se urmărește, prin aceasta, dezvoltarea abilităților transversale. De exemplu, prin înțelegerea modelelor matematice de răspândire a bacteriilor și a virusurilor, elevii vor putea determina modul de răspândire a unor epidemii precum Ebola sau Pesta. De asemenea, proiectul va avea un puternic caracter experimental, prin realizarea de experimente chimice inedite și inovative, care nu se regăsesc în programele de liceu (de exemplu, sintetizarea și izolarea unor substanțe active din industria farmaceutică).
Prima întâlnire transnațională va avea loc în România, la Colegiul Național „Grigore Ghica”, în perioada 8-15 noiembrie 2015, urmând Polonia și Spania, în mai și noiembrie 2016 și Germania, în mai 2017. Numărul participanților va fi de 8-10 persoane/vizită.
Pentru întâmpinarea oaspeților europeni, Colegiul „Ghica” se pregătește, printre altele, de un schimb culinar gustos între Schwarzwalder Kirschtorte nemțesc și plăcintele poale-n brâu moldovenești.
Așadar – poftă bună la mâncare sănătoasă și apetit pentru învățare!
Balul Bobocilor 2015: Pregătiri și repetiții la Colegiul Național „Grigore Ghica”
Muncă, distracție și voie bună la repetițiile pentru Balul Bobocilor 2015 de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi.
Repetițiile decurg foarte bine, organizatorii îi îndrumă pe cei 18 boboci aleși de la clasele de a IX-a, care, cu emoții, reușesc să îndeplinească tot ceea ce li se propune. Elevii claselor a XII-a lucrează din greu cu perechile înscrise în competiție, pentru a aduce la lumină un spectacol reușit.
Tema balului este „Filmul” și va avea șase probe: Prezentarea perechilor, Dans vals, Dans latino, Dans populară, Aptitudini și o probă surpriză.
În cadrul evenimentului care va avea loc vineri, 30 noiembrie 2015, începând cu ora 18:00, la Sala Teatrului Dorohoi, vor mai avea loc momente artistice și alte surprize pregătite de organizatori.
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, vă îndeamnă: „Be_You-tiful”!
Motto: „Uneori, tot ce trebuie să faci este să uiți ceea ce simți și să îți amintești ceea ce meriți.” (Anonim)
La C.N. „Grigore Ghica”, Dorohoi, Ziua Sănătății Mintale (10 oct.) și Ziua Alimentației Sănătoase (16 oct.) au generat un proiect educațional intitulat Be_You-tiful (cunoscătorii limbii engleze vor înțelege metafora), finalizat joi, 15 octombrie.
Ideea a pornit de la conștientizarea unora dintre afecțiunile „la modă” ale timpurilor noastre – anorexia, bulimia și obezitatea. Provocate de stres, de solicitările tot mai mari ale vieții moderne, nu în ultimul rând de standardele de frumusețe promovate de media, aceste tulburări de alimentație afectează îngrijorător de mulți oameni. Iar în cazul adolescenților, riscurile sunt enorme, presupunând diverse simptome emoționale, modificări fizice și comportamentale, care afectează inclusiv capacitatea de învățare (!).
Din păcate, foarte mulți tineri consideră că integrarea socială depinde de înfățișarea lor; de aici – dietele de slăbire, cu totul inoportune în perioada în care învățarea presupune sănătate fizică și psihică. La cealaltă extremă sunt cei care își găsesc refugiul în mâncare, consecința principală fiind obezitatea.
Așadar, scopul acestui proiect a fost informarea tinerilor, dar și a comunității, referitor la toate aceste probleme legate de tulburările alimentare. Căci, dincolo de mediul familial și social care trebuie să le furnizeze adolescenților modele de trai sănătos, școala joacă un rol informativ esențial, prioritatea ei trebuind să fie dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Proiectul a fost realizat de patru clase – a IX-a G, a X-a A, a XI-a D și a XI-a F, care, timp de două săptămâni, au efectuat, împreună cu diriginții lor, diverse activități în clasă, grupate sub titlul Be your friend. Acestea s-au finalizat printr-o prezentare realizată de elevi în Aula colegiului, pe teme cum ar fi: Imaginea femeii în diferite epoci și culturi, Impactul media și impactul social asupra imaginii femeii moderne, Tulburările de alimentație între mit și realitate etc. La acest seminar interactiv, realizat în parteneriat cu Centrul de Sănătate Mintală Pediatrică, Botoșani,au participat și părinți, și două invitate de la Centrul de Sănătate Mintală, Botoșani: d-na Maria Dardai (coordonatoarea Centrului) și d-na Daniela Cucu (psiholog).
Coordonatorii proiectului au fost: prof. Otilia Puiu (directorul colegiului), prof. Cristina Bucșă (consilier psihopedagogic), prof. Xenia Constantin, prof. Luminița Ignat, iar membrii echipei de proiect: prof. Gretti Cucoreanu (director adjunct al colegiului), prof. Daniela Pavel (consilier educativ), prof. Gheorghe Roman, prof. Gheorghe Luncă.
Activitățile s-au derulat în parteneriat cu Centrul de Sănătate Mintală, Botoșani și cu Asociația de Părinți a C.N. „Grigore Ghica”.
Concluzia principală a acestei avalanșe de activități și de informații și-a găsit realizarea grafică în imaginea așezată sub titlul proiectului – o colivie cu ușa deschisă. Așadar: ai curajul să devii tu însuți, adică Be_You-tiful!
Ziua Educației Nonformale la Colegiul Național „Grigore Ghica”
La Colegiul Național „Grigore Ghica”, Dorohoi, Ziua Educației Nonformale (ZEN) a fost sărbătorită, de fapt, timp de 9 zile, în perioada 1-9 octombrie, printr-un amplu proiect educațional, intitulat foarte sugestiv „Sunt Zen de ZEN”. Denumirea trimite, în mod metaforic, către ideea unui stil de viață creativ și armonios, pe care îl dorim pentru tinerii noștri.
Acest proiect de educație nonformală le-a oferit elevilor posibilitatea experimentării unor altfel de metode de abordare a realității, metode interactive și diversificate, care au presupus activități plăcute și motivante. Cu ajutorul acestora, învățarea a devenito ocupație mult mai atractivă atât prin caracterul ei voluntar, cât și prin deplasarea accentului de la teorie către practică. Altfel spus, cunoștințele teoretice au fost valorificate prin activități practice, care le fac întotdeauna mult mai ușor de asimilat.
Proiectul s-a concretizat în câteva astfel de activități:
1.Ateliere de tehnici creative – în cadrul cărora fiecare clasă a reprezentat grafic o temă trasă la sorți (de exemplu: Conflictul dintre generații, Muzica în viața adolescenților, Adolescenți vs. adolescenți etc.)
2.Împreună suntem mai vizibili – realizarea unui catalog cu toate lucrările elevilor
3.Comunicăm prin imagini – prezentarea catalogului în toate clasele
4.Un gând pentru profesori – aceasta a fost surpriza foarte frumoasă pe care elevii, coordonați de Robert Stredie, le-au făcut-o profesorilor, prin redactarea unei scrisori de apreciere a efortului acestora.
Proiectul a vizat dezvoltarea aptitudinilor și a abilităților sociale și civice ale elevilor prin abordarea unor teme de interes pentru adolescenți (muzica, relațiile interumane, rețelele de socializare etc.) cu ajutorul artelor grafice. S-a urmărit, așadar, mai ales încurajarea potențialului creativ al tinerilor, abilitatea de abordare într-o manieră artistică a diferitelor aspecte ale vieții.
Coordonatorii proiectului au fost: echipa managerială a colegiului (directorii), prof. Daniela Pavel – consilier educativ, prof. Cristina Bucșă – consilier psihopedagogic, Robert Stredie – președinte al CȘE.
Membrii echipei de proiect: diriginții și șefii claselor IX-XII.
Filmul de prezentare a realizărilor proiectului a fost realizat de Răzvan Vieriu, elev în clasa a XI-a B, directorul Departamentului de Promovare a imaginii școlii.
Spiritul acestei plăcute manifestări de omagiere a educației nonformale poate fi regăsit în totalitate în motto-ul proiectului – „Sufletul conține toată știința umană. Noi putem doar să-l ajutăm să scoată această cunoaștere la lumină” (Maestrul Eckart).
CN „Grigore Ghica”, Școala Gimnazială „Spiru Haret” și Grădinița nr. 6, Dorohoi, au demonstrat că educația nu poate avea vârstă
Colegiu Național „Grigore Ghica”, Școala Gimnazială „Spiru Haret” și Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 din Dorohoi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi, luni, 5 octombrie, au șters granițele dintre generații și au sărbătorit împreună Ziua Educației, în cadrul unui proiect al cărui titlu spune tot: „Educația nu are vârstă”.
Activitatea comună, care a unit patru vârste, a constat într-un flashmob – trei lanțuri formate din elevi și dascăli, pornite de la fiecare dintre cele trei unități de învățământ și unite în fața sediului actual al Primăriei. Dorohoienii au avut frumoasa surpriză de a trece pe lângă zeci de copii mari și mici, al căror scop a fost acela de a scoate școala din clădirea școlii, pentru a o aduce în comunitate. S-a atras astfel, într-un mod foarte vizibil, atenția asupra necesității de implicare în procesul educațional a tuturor beneficiarilor, direcți și indirecți, ai acestuia: școală, familie și comunitate.
Această activitate, care a înviorat începutul de săptămână și viața urbei, a fost doar o parte a proiectului derulat de elevii și profesorii Colegiului „GrigoreGhica”. O altă manifestare prin care s-a celebrat educația a fost un atelier de creație, intitulat „Educația de la mic la mare” și concretizat în realizarea de panouri, planșe și puzzle-uri expuse în cele două localuri ale colegiului. Iar in tervalul dintre orele 10-12 i-a avut drept organizatori și „actori” doar pe elevi, care au pus la cale farse direcționate către profesori. Farse dintre cele mai plăcute, unele dulci, altele cu parfum de flori și de mulțumiri. Copiii au dovedit, și prin aceste întâmplări ingenioase și frumoase, că merită din plin tot ceea ce adulții (profesori, părinți, societate) le pot oferi și trebuie să le ofere.
Coordonatorii proiectului au fost: prof. Cucoreanu Gretti, director adjunct al colegiului, prof. Pavel Daniela, consilier educativ, Cristina Bucșă, consilier psihopedagogic.
Echipa de proiect a colegiului a fost formată din profesorii: Constantin Xenia, Nicorici Sonia, Baroi Lidia, Azoicăi Daniela, Hură Mihaela, Lipșa Crina, Gherasim Daniela, Blaga Dorinel, Alexandru Gabriel, Damaschin Bogdan.
Întregul spirit al acestei zile care a omagiat educația poate fi rezumat prin însuși motto-ul proiectului, care nu mai are nevoie de altecuvinte: „Educația este însămânțată în copii, dar trebuie cultivată toatăviața” (Paul Carvel).
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, a trăit din nou bucuria sărbătoririi diversității lingvistice a Europei globalizate – FOTO
Colegiul Național „Grigore Ghica”, Dorohoi, care își întâmpină vizitatorii cu portrete ale personalităților ce ne-au făcut istoria, a devenit și loc al unor manifestări de modernitate europeană.
Perioada 26-29 septembrie a adus în frumoasa clădire a școlii sărbătoarea limbilor europene, prin activități care au cooptat mare parte din elevii colegiului. Acestora li s-a oferit astfel posibilitatea de a se apropia de limbile străine nu doar prin intermediul dicționarelor, ci și sufletește, prin conștientizarea faptului că limba străină nu se învață doar din manual, fiind și limbă a culturii, a civilizației și mai ales a trăirilor artistice.
Activitățile derulate în această perioadă au fost:
1. Travelling Europe – „târg de turism” organizat de elevii clasei a XI-a B, coordonați de prof. Puiu Otilia.
2. Tour d’Europe par dessins, chansons, ballons – reprezentări simbolice ale spațiului geografic european, desene pe asfalt și mesaje.
3. Le pouvoir des langues – concurs de afișe.
4. Dix choses moins connues sur les européens – prezentarea diferitelor particularități culturale și geografice mai puțin cunoscute ale țărilor europene.
5. Nous et l’Europe- voyages européens – Europa în imagini, colaje de fotografii / materiale video realizate în țările europene vizitate.
6. EuroFan Langues – promovare de materiale informative referitoare la certificatele lingvistice și la instituțiile care propun cursuri. Prezentări video pe tema importanței învățării limbilor străine – oportunități de studii / profesionale, promovarea atitudinii promultilingvism. La activitățile proiectului au participat elevi din clasele: a IX-a B, a IX-a C, a X-a A, a X-a E, a X-a F, a X-a G, a X-a H, a XI-a D, coordonați de prof. Jîșcanu Claudia.
7. Créer un poème – moment de creație realizat de elevii clasei a X-a D, coordonați de prof. Cucoreanu Gretti.
8. La recréation autrement – dialoguri în limba franceză ale elevilor clasei a XI-a B, în timpul pauzelor, coordonați de prof. Cucoreanu Gretti.
9. L’histoire de JEL- formarea unui lanț uman pentru a scrie abrevierea „ZEL” de către elevii clasei a IX-a A și a IX-a D, coordonați de prof. Cucorenu Gretti
10. Travelling Europe – „târg de turism” organizat de elevii clasei a XI-a B, coordonați de prof. Puiu Otilia.
O dată în plus, Colegiul Național „Grigore Ghica” le-a demonstrat elevilor săi, dar și comunității, faptul că se poate învăța și din plăcere și că relațiile dintre profesori și elevi depășesc limitele clasei, situându-se adesea și în sfera delectării artistice.
Premii la început de an școlar la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Anul școlar a început „cu dreptul” la Colegiul Național „Grigore Ghica”. După elevele-scriitoare premiate vineri, au urmat elevii-oratori.
Sâmbătă, 26 septembrie, șapte elevi ai colegiului au participat la ediția a V-a a Concursului Național de Argumentare Oratorică „Nicolae Iorga”, înscris în CAEN. Concursul s-a desfășurat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani și a fost organizat în colaborare cu Asociația Regională de Dezbatere, Oratorie și Retorică (ARDOR) Moldova.
Confruntarea a constat în argumentări impromptu (improvizații pe teme date, cu timp redus de gândire) și a avut două secțiuni: în limba română și în limba engleză.
Elevii premiați au fost:
– la secțiunea în limba română: – Clim Liliana, clasa a XII-a D – locul I și 100 de lei și Ostafe Albert, clasa a X-a D, locul III și 50 de lei
– la secțiunea în limba engleză: Gociu Miruna, clasa a X-a D, mențiune.
Profesorii coordonatori au fost: Puiu Otilia-Mariana, Pavel Daniela, Axiniei Iolanda. După cum se pare, de cu toamnă încep să se numere… premiile la „Grigore Ghica”.
Bucurie la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Din nou, copiii talentați ai Colegiului Național „Grigore Ghica” au dat o „lovitură” dintre cele mai frumoase: elevele Ana Maria Gîbu și Oana Enachi Saviuc Pavăl au fost recompensate pentru talentul lor scriitoricesc.
Vineri, 25 septembrie, în sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia din Botoșani s-a petrecut un eveniment cultural în adevăratul sens al cuvântului. Fundația Alfa, Suflet și Energie a organizat o conferință de presă cu prilejul lansării antologiei „Ce tot atâtea îmbrățișări”, care cuprinde creații ale celor 12 adolescenți implicați în proiectul TABĂRA DE SCRIERE CREATIVĂ „ALFA”.
Proiectul a debutat printr-un concurs cu două secțiuni – proză și poezie, adresat liceenilor din județul Botoșani, dornici de a-și dezvolta și de a-și afirma talentul literar. Cei 12 tineri selectați s-au bucurat de un atelier de scriere creativă, desfășurat în luna iunie, în locul cel mai potrivit pentru asemenea manifestare – la Ipotești. Trainerii au fost scriitorii Dan Lungu, pentru proză și Svetlana Cârstean, pentru poezie. Talentele tinere beneficiare ale proiectului au reprezentat Colegiile Naționale „GrigoreGhica”, Dorohoi, „A.T. Laurian”, „MihaiEminescu”, Botoșani și Liceul Tehnologic Bucecea.
Evenimentul a debutat cu premierea tinerilor scriitori, care și-au putut vedea confirmate și recunoscute calitățile artistice într-un cadru elegant și într-o atmosferă cât se poate de elevată. Audiența a avut privilegiul de a-i vedea și, mai ales, de a-i asculta pe cei doi scriitori traineri, prozatorul Dan Lungu și poeta Svetlana Cârstean, bucuroși de a fi descoperit talente veritabile, „pepite de aur” (afirmația prozatorului-profesor) într-un spațiu care a dat și continuă să dea literaturii române mari scriitori, printre care Dan Lungu însuși. Finalul le-a aparținut tinerilor, care au citit fragmente din creațiile lor cele mai bune cuprinse în antologie. Sperăm în repetarea acestui gen de manifestări, care demonstrează încă o dată că botoșănenii au știut dintotdeauna să scrie.
Elevele noastre au fost admirate la fața locului de doamna director al Colegiului Național „Grigore Ghica”, Otilia Puiu, și de profesoarele de română ale celor două premiante, doamnele Daniela Pavel și MihaelaHură.
Ana și Oana, vă felicităm și vă dorim o carieră literară frumoasă, pe măsura talentului vostru!