Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, a trăit din nou bucuria sărbătoririi diversității lingvistice a Europei globalizate – FOTO
Colegiul Național „Grigore Ghica”, Dorohoi, care își întâmpină vizitatorii cu portrete ale personalităților ce ne-au făcut istoria, a devenit și loc al unor manifestări de modernitate europeană.
Perioada 26-29 septembrie a adus în frumoasa clădire a școlii sărbătoarea limbilor europene, prin activități care au cooptat mare parte din elevii colegiului. Acestora li s-a oferit astfel posibilitatea de a se apropia de limbile străine nu doar prin intermediul dicționarelor, ci și sufletește, prin conștientizarea faptului că limba străină nu se învață doar din manual, fiind și limbă a culturii, a civilizației și mai ales a trăirilor artistice.
Activitățile derulate în această perioadă au fost:
1. Travelling Europe – „târg de turism” organizat de elevii clasei a XI-a B, coordonați de prof. Puiu Otilia.
2. Tour d’Europe par dessins, chansons, ballons – reprezentări simbolice ale spațiului geografic european, desene pe asfalt și mesaje.
3. Le pouvoir des langues – concurs de afișe.
4. Dix choses moins connues sur les européens – prezentarea diferitelor particularități culturale și geografice mai puțin cunoscute ale țărilor europene.
5. Nous et l’Europe- voyages européens – Europa în imagini, colaje de fotografii / materiale video realizate în țările europene vizitate.
6. EuroFan Langues – promovare de materiale informative referitoare la certificatele lingvistice și la instituțiile care propun cursuri. Prezentări video pe tema importanței învățării limbilor străine – oportunități de studii / profesionale, promovarea atitudinii promultilingvism. La activitățile proiectului au participat elevi din clasele: a IX-a B, a IX-a C, a X-a A, a X-a E, a X-a F, a X-a G, a X-a H, a XI-a D, coordonați de prof. Jîșcanu Claudia.
7. Créer un poème – moment de creație realizat de elevii clasei a X-a D, coordonați de prof. Cucoreanu Gretti.
8. La recréation autrement – dialoguri în limba franceză ale elevilor clasei a XI-a B, în timpul pauzelor, coordonați de prof. Cucoreanu Gretti.
9. L’histoire de JEL- formarea unui lanț uman pentru a scrie abrevierea „ZEL” de către elevii clasei a IX-a A și a IX-a D, coordonați de prof. Cucorenu Gretti
10. Travelling Europe – „târg de turism” organizat de elevii clasei a XI-a B, coordonați de prof. Puiu Otilia.
O dată în plus, Colegiul Național „Grigore Ghica” le-a demonstrat elevilor săi, dar și comunității, faptul că se poate învăța și din plăcere și că relațiile dintre profesori și elevi depășesc limitele clasei, situându-se adesea și în sfera delectării artistice.