În perioada 01.09.2018 – 31.08.2020, în cadrul Colegiului Național Grigore Ghica Dorohoi se va derula proiectul intitulat „Vivez votre vie!ˮ. Proiectul este finanțat în cadrul Programului ERASMUS +, Acțiunea Cheie 2 – Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici – Educație școlară, având numărul de referință 2018-1-PL01-KA229-050946_3 și un buget de 87.120 euro.
Beneficiarii proiectului sunt 120 de elevi din 4 țări ale Uniunii Europene: Polonia (țara coordonatoare – Zespol Szkol nr 2 im. Krzysztofa Kamila Baczynskiego, Elk), Italia (Liceo Statale Pascasino, Marsala), Grecia (1o Geniko Lykeio Kaisarianis, Atena) și România (Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi).
Obiectivele proiectului sunt:
O1. Diminuarea, timp de 2 ani, a eșecului școlar (absenteism/reducerea performanțelor școlare) pentru elevii de liceu (15-18 ani) din cele 4 școli partenere care dezvoltă risc de dependență de mediile virtuale;
O2. Implicarea, timp de 2 ani, a celor 120 de elevi din grupul țintă în activități practice și recreative în vederea motivării acestor elevi să se implice în activități școlare/extrașcolare;
O3. Realizarea unui schimb de bune practici la nivelul școlilor partenere și identificarea, pe parcursul a 2 ani, de soluții alternative la educația formală prin derularea de activități nonformale/informale în vederea ameliorării competențelor de bază a celor 120 de elevi care riscă să devină dependenți de mediile virtuale;
O4. Dezvoltarea, timp de 2 ani, a abilităților de viață (comunicare, atitudine adecvată unui mod de viață sănătos) a celor 120 de elevi prin intermediul lucrului în echipă (30 de elevi din fiecare țară parteneră vor participa la 3 activități de învățare în străinătate);
O5. Întărirea cooperării active între autoritățile locale/regionale/ONG-uri/Asociații și cele 4 școli partenere în vederea implicării active a comunității în procesul de formare a celor 120 de elevi cu risc de dependență de mediile virtuale.
Impactul estimat al proiectului vizează îmbunătățirea performanțelor școlare, diminuarea riscului de abandon școlar și creșterea gradului de implicare a elevilor de liceu din cele 4 școli partenere care dezvoltă risc de dependență de mediile virtuale, perfecționarea relației instituțiilor cu comunitatea, dezvoltarea dimensiunii internaționale a școlilor implicate.
Activități pe tema dependenței IT
Rama Instagram
În urma parcurgerii sesiunilor destinate dependenței IT (cauze, consecințe, metode de combatere) din cadrul proiectului Erasmus+ „Vivez Votre Vie!”, care se derulează la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, câțiva elevi din grupul țintă au inițiat o activitate ludică prin care ideea unui joc popular „Sarahah” de pe rețelele virtuale a fost transpusă în viața reală. Astfel, orice elev a avut posibilitatea de a transmite un bilețel anonim pentru un coleg sau un profesor, uitând de „ajutorul” telefonului mobil.
Aproximativ 300 de mesaje anonime de simpatie, critică sau admirație au fost distribuite în școală de elevii responsabili cu această activitate. Aceștia au preluat rolul Internetului care se ocupa, de obicei, cu transmiterea acestui tip de mesaje, reușind să transpună jocul bine-cunoscut din mediul virtual în realitatea cotidiană.
Preluând ideea ramei tip Instagram din cadrul fotografiilor de pe rețeaua de socializare, elevii au ancorat-o ingenios în lumea reală. În spatele acesteia au fost prezentate reacțiile persoanelor care au citit bilețelele. Care a fost rezultatul? Bună dispoziție, surpriză, antren. Momentele au fost imortalizate și au surprins multe reacții pozitive, zâmbete și bucurie.
Astfel, acțiunea a reușit să transmită ideea că sentimentele, trăirile sunt mult mai autentice și mai importante în viața reală decât în mediul virtual. Iar activitatea noastră din mediul online nu trebuie să influențeze relațiile adevărate cu colegii, prietenii sau profesorii noștri.
(Puiu Sânziana – clasa a X-a D și Călinescu Paula – clasa a X-a B)
Ghid de bune practici
- A meeting in the atmosphere of the communist Poland (EN) CC
- Detectives – a speaking game (EN) CC
- An attempt at breaking a Guinness record in CPR (EN, FR, PL) CC
- Activite Theatre Kamishibai (FR,PL, EN) CC
- Club de lecture (FR) CC
- DIALOGUE BETWEEN GENERATIONS (EN) CC
- Équipe de cinéma du 1er Lycée Général de Kaisariani (FR) CC
- Informative brochure GR 2 (EN) CC
- Informative brochure GR (EN) CC
- IS THERE REAL LIFE … ONLINE (EN) CC
- La biodiversité- by K. Stamati (FR) CC
- Informative brochure RU (FR) CC
- LES ADDICTIONS SANS SUBSTANCE (FR) CC
- Le jeu d’hier et d’aujourd’hui (FR) CC
- Lesson Plan (EN) CC
- ONE PHONE CALL CAN SAVE SOMEONE’S LIFE! (EN) CC
- Notre potager (FR) CC
- Stop being addicted to phones- It’s time to take back control! (EN) CC
- Smart phone addiction – discussion (EN) CC
- Stop Phubbing (EN) CC
- Ways of spending free time in the past and today (EN) CC
- Volunteering as an alternative to mobile phone addiction (EN) CC
- Workshop with a school counsellor (EN) CC
- Tutoring hour or English lesson (EN, PL) CC