Regulament Burse de Excelență Paulin Martinuc
”Școala te face mare! – Paulin Martinuc”
EDIȚIA 2024-2025
I. PREVEDERI GENERALE
Art. 1. – Bursele acordate în baza prezentului Regulament urmăresc identificarea, susținerea, dezvoltarea și promovarea tinerilor care își doresc să învețe și care au o situație materială precară, în ideea creării unor oportunități în lansarea acestora spre studii superioare.
Art. 2. BURSA DE EXCELENȚĂ „PAULIN MARTINUC” se adresează exclusiv elevilor și absolvenților care sunt cetățeni români.
Art. 3. Pentru BURSA DE EXCELENȚĂ „PAULIN MARTINUC” se pot înscrie elevii și absolvenții care îndeplinesc condițiile stabilite prin prezentul regulament.
Art. 4. BURSA DE EXCELENȚĂ „PAULIN MARTINUC” se va acorda anual pentru patru elevi din ciclul liceal al Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, câte o bursă pentru fiecare an de studiu și cu începere din anul curent, în fiecare an universitar, câte o bursă pentru fiecare an de studiu. Oportunitatea suplimentării numărului de burse sau a valorii acesteia se va analiza de către donator, dl. Paulin Martinuc, reprezentant al „Paulin and Lidia Martinuc Foundation”, la începutul fiecărui an calendaristic.
Art. 5. Baza materială a burselor școlare o constituie sumele alocate prin intermediul proiectului „Școala te face mare!- Paulin Martinuc”, proiect aprobat pentru fiecare an școlar.
Art. 6. Bursele de Excelență PAULIN MARTINUC se acordă prin concurs, în conformitate cu prevederile Legii nr. 376/2004 privind bursele private, în baza unui contract semnat între BENEFICIARUL bursei și DONATOR.
Art. 7. BENEFICIARUL, în timpul studiilor susținute prin prezenta bursă, are obligația să aibă o prezență de minim 95% la cursurile școlare (se exclud perioadele în care elevul lipsește motivat de la cursuri – perioade de boală ș.a.m.d.). BENEFICIARUL nu trebuie să facă nimic de natură a aduce atingere imaginii, numelui sau intereselor școlii, respectiv instituțiilor implicate. În caz contrar, organizația finanțatoare este îndreptățită să întrerupă finanțarea BENEFICIARULUI.
Art. 8. Valoarea efectivă a bursei liceale se va situa la un nivel de 1500 USD (aproximativ 6750 RON)/ an școlar și respectiv 2500 USD (aproximativ 9000 RON)/an universitar și va fi plătită în 10 tranșe egale pe parcursul anului școlar, prin transfer bancar în contul BENEFICIARULUI.
Art. 9. BENEFICIARUL bursei are obligația ca în termen de 30 de zile de la momentul anunțului public privind acordarea Bursei de Excelență Paulin Martinuc să comunice în scris către organizația finanțatoare, denumirea băncii, sucursala și numărul contului pentru transferul sumei acordate.
II. CRITERII DE ACORDARE A Burselor de Excelență „Paulin Martinuc”
Art. 10. Este considerat eligibil pentru a aplica la Bursele de Excelență „Paulin Martinuc” (nivel liceal) orice elev care urmează cursurile liceale la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi și care:
1) s-a remarcat la cel puțin o olimpiadă școlară/concursuri școlare – faza județeană/ națională în anul școlar precedent;
2) s-a implicat în organizarea și desfășurarea de activități extracurriculare;
3) are media generală a anului de studiu anterior peste 9,50 (nota 10 la purtare);
4) nu beneficiază de alte burse din mediul privat;
5) venitul mediu net lunar pe membru de familie nu depășește o jumătate din salariul minim net pe economie.
Art. 10 bis. Este considerat eligibil pentru a aplica la Bursele de Excelență „Paulin Martinuc” (nivel universitar) orice absolvent al Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi care urmează cursurile universitare la o universitate de stat din România și care:
- Este absolvent al Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, promoția anului în care acesta solicită BURSA;
- A promovat examenul de bacalaureat cu o medie cel puțin egală cu 9,00;
- A fost admis la una din universitățile de stat din România, pe locuri finanțate de stat;
- A avut pe parcursul anilor de liceu media la purtare 10,00 (zece);
- S-a implicat pe durata studiilor liceale în activități de voluntariat, proiecte extracurriculare;
- Nu beneficiază de alte burse din mediul privat;
- Venitul mediu net lunar pe membru de familie nu depășește 75% din salariul minim net pe economie.
Precizări: Bursa se va acorda din momentul în care BENEFICIARUL începe studiile universitare și se acordă pe toata durata anilor de studiu universitar, cu condiția îndeplinirii următoarelor condiții ce au caracter de obligativitate:
- Să rămână student al specializării la care a fost admis la momentul primirii bursei;
- Să promoveze cu o medie cel puțin egală cu 9,00 fiecare an universitar.
Art. 11. – Nu vor constitui criterii de acordare a bursei: sexul, religia, rasa, apartenența politică a candidatului sau a familiei acestuia, apartenența la organizații legal constituite ori cu activitate conformă cu legislația română.
Art. 12. Pentru înscrierea în concurs aplicanții au respectat integral metodologia acordării bursei și prevederile Art. 10 și respectiv Art. 10 bis.
Art. 13. În eventualitatea în care un elev/student nu îndeplinește condițiile obligatorii pentru menținerea bursei, aceasta (bursa) va reveni, cu începere din acea dată, elevului/absolventului care a fost următorul în clasamentul acordării bursei.
III. METODOLOGIA ACORDĂRII BURSEI
Art. 14. – Înscrierea în concurs
Pentru participarea candidaților la concursul privind acordarea Burselor de Excelență „Paulin Martinuc” este necesară înscrierea acestora. Aceasta se realizează prin depunerea unui set de documente în intervalul 01-30 septembrie la secretariatul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi și scanat, trimise pe adresa de email grigore_ghicavv@yahoo.com.
Perioada de înscriere poate fi prelungită de către Comisia de Acordare a Burselor de Excelență „Paulin Martinuc”.
Toate candidaturile primite care îndeplinesc cerințele menționate anterior vor fi puse la dispoziția exclusivă a membrilor Comisiei de Acordare a Burselor de Excelență „Paulin Martinuc” după încheierea perioadei de înscriere.
Art. 15. – Conținutul setului de documente
- Curriculum Vitae în format Europass, care să precizeze în mod obligatoriu datele complete de contact ale solicitantului bursei, istoricul formării acestuia, situația materială (probate cu documente) precum și activitățile și rezultatele semnificative (premii obținute, implicare în activități de voluntariat, situația școlară, materiale publicate, stagii de pregătire, burse anterioare etc.);
- Copie de pe actul de identitate/certificatul de naștere;
- Copiile diplomelor obținute și a actelor de studii prin care să-și ateste performanțele aplicantului și prezentarea acestora în original pentru conformitate în momentul participării la interviu dacă aplicantul trece de prima etapă a evaluării dosarelor;
- Dovada care să ateste veniturile familiei din care provine aplicantul și numărul de membri;
- Scrisori de recomandare de la cadrele didactice ale elevului (minim 2);
- Declarații aparținători, pe proprie răspundere, că elevul nu beneficiază de alte burse cu surse din mediul privat;
- Notă de informare GDPR privind prelucrarea datelor cu caracter personal semnată de către părinte/ tutorele elevului dacă acesta este minor sau de către candidat dacă este major;
- Acord semnat de către părintele/tutorele elevului privind folosirea imaginii dacă elevul este minor sau de către candidat dacă este major.
Art. 16. – Evaluarea candidaților
Evaluarea candidaților în privința acordării Burselor de Excelență „Paulin Martinuc” se va face de către Comisia de Acordare a Burselor de Excelență „Paulin Martinuc”, compusă din 3-5 membri, de regulă:
- Dl. Gelu Popescu – reprezentant al Donatorului;
- Directorul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi;
- Un reprezentant al Comitetului de părinți al Colegiului Național „Grigore Ghica” sau un reprezentant al Asociației Ghica 2014;
- Un reprezentant al Consiliului elevilor care nu este candidat pentru obținerea bursei din acel an;
- Contabilul Colegiului Național „Grigore Ghica”.
Comisia va efectua evaluarea în funcție de criteriile enunțate la Capitolul II, pe parcursul a două etape:
- Etapa preliminară – în care se va analiza eligibilitatea fiecărei candidaturi în parte de către Comisia de Acordare a Burselor de Excelență „Paulin Martinuc”.
- Etapa finală – interviu cu candidații declarați eligibili, susținut în prezența membrilor comisiei.
Comisia de Acordare a Burselor de Excelență „Paulin Martinuc” va prezenta DONATORUL/REPREZENTANT LEGAL AL DONATORULUI documentul final care va reflecta activitatea Comisiei pe parcursul întregului proces de evaluare a eligibilității aplicanților iar acesta va valida lista finală cu cei admiși.
Câștigătorii Burselor vor fi desemnați de către DONATORUL/REPREZENTANT LEGAL AL DONATORULUI iar anunțarea publică a rezultatelor se va face prin publicarea pe site-ul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, precum și în presa locală/județeană/națională.
Decizia Comisiei de Acordare a Burselor de Excelență „Paulin Martinuc” nu se contestă.
Art. 17. Acordarea bursei
Câștigătorii Bursei vor fi anunțați prin email sau telefonic în termen de 3 zile de la desemnarea lor.
IV. PREVEDERI FINALE
Art. 18. Prezentul Regulament se completează cu prevederile din actele normative care reglementează acordarea burselor sau se poate modifica cu respectarea prevederilor Art 6. după aceeași procedură aplicată la intrarea lui inițială în vigoare.
Art. 19. – Prezentarea de documente false, în scopul obținerii prezentelor burse, atrage după sine sancțiuni conform legislației în vigoare, precum și obligația restituirii imediate a sumelor primite din partea DONATORULUI.
Art. 20. – În scopul eliminării conflictelor de interese, toate persoanele implicate în procesul de selecție al beneficiarilor Bursei vor declara pe proprie răspundere că nu au rude până la gradul IV implicate în proces.
Director,
Prof. Georgel Șlincu
regulament_burse_final_PM
Regulament Burse de Excelență Paulin Martinuc
Documente acordare bursa excelenta
Consimtamant pentru prelucrarea datelor cu caracter personal
ELEVI CERERE- BURSA EXCELENȚĂ2024-2025
student CERERE- BURSA EXCELENȚĂ2024-2025 – Copie
Bursa de excelență Paulin Martinuc – Listă beneficiari 2024-2025