Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi implementează, în anii școlari 2023-2028, cel mai mare program de educație din România, Programul “Școala Încrederii”
Ideea programului “Școala Încrederii” a luat naștere în anul 2020 după ce s-au văzut rezultatele studiului „Cercetarea și cultivarea încrederii în școlile din România”. S-a observat că lipsa încrederii dintre directori, profesori, elevi și părinți este una din principalele probleme cu care învățământul de stat se confruntă.
Programul “Școala Încrederii” este dezvoltat și implementat de Wellbeing Institute și Mind Education în parteneriat cu Transylvania College cu scopul de a transforma școlile din România în comunități ale încrederii, contribuției și vitalității . Programul este implementat timp de 5 ani, iar o echipă de specialiști lucrează cu toți cei implicați în educația copiilor, de la directori la părinți, pentru a crea un mediu în care copiii să-și atingă potențialul maxim.
“Școala Încrederii”, cel mai mare program de educație din România, face apel la începerea unei „Revoluții în Educație” pentru a ne menține copiii în siguranță. Unitățile de învățământ, care fac parte din acest program, intră într-un proces de transformare a experiențelor de învățare ale copiilor, care se axează pe patru paliere: academic, sănătate mintală, leadership și educație globală. Este primul program din România care schimbă relațiile dintre elevi, profesori și părinți. Se trece de la neîncredere la încredere, de la critică și respingere la acceptare și din dependență în autonomie.
Din Programul „Școala Încrederii” face parte tot personalul Colegiului Național “Grigore Ghica” din Dorohoi, coordonat de Echipa Încrederii care are rolul de a monitoriza implementarea procesului “Școala Încrederii” în școală. Pentru clarificare, toți adulții din școală își aduc aportul la implementarea procesului iar rolul membrilor echipei încrederii este de a planifica, coordona, monitoriza și sprijini eforturile oamenilor din școală în acest sens.
„Școala Încrederii își are originea în procesul de transformare implementat și validat într-o școală privată. Acolo unde, acum, profesorii vin cu bucurie și sunt o autoritate non-abuzivă, iar elevii sunt motivați și primesc încredere să se exprime liber, inclusiv la ședințele cu părinții, și să-și urmeze visele…Prin implementarea unor programe de dezvoltare personală și profesională am reușit să avem profesori echilibrați emoțional, pregătiți să inoveze. Am adaptat acest proces la nevoile din sistemul de stat, pentru că ne dorim ca profesorii și directorii să aibă acces la acele resurse care să-i ajute să se dezvolte individual și profesional. Iar copiii să devină adulți cu și de încredere.” (Ruxandra Mercea, cofondator al proiectului)
Cum contribuie Școala Încrederii la schimbare?
- Dezvoltă competențele de leadership ale directorului și ale echipei de management a școlii.
- Ajută profesorii să găsească cele mai potrivite metode pentru a preda diferențiat.
- Elevii își asumă procesul de învățare prin experiențe.
- Scade bullyingul, pentru că se schimbă strategia de gestionare a conflictelor din abordarea punitivă în una reparatorie.
- Ajută școala să își asume un rol activ de educare a părinților în cunoașterea și înțelegerea copilului.
- Contribuie la crearea de relații sănătoase între membrii comunității școlare.
(prof. Monica Ifrim, consilier educativ Colegiul Național “Grigore Ghica”)
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi își menține titulatura de Școală-Ambasador a Parlamentului European pentru al treilea an consecutiv
Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi a obținut, pentru al treilea an consecutiv, titulatura de „Școală Ambasador a Parlamentului European“, în urma evaluării activităților desfășurate în anul școlar 2022-2023.
Coordonat de către Biroul de Informare al Parlamentului European (BIPE) în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și cu sprijinul Asociației APDD-Agenda 21, programul urmărește îmbunătățirea cunoștințelor despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor. Prin activitățile propuse, aceștia se familiarizează cu posibilitățile pe care cetățenia europeană le oferă, precum și cu rolul pe care Parlamentul European îl joacă în procesul decizional european. În același timp, elevii vor afla ce înseamnă UE pentru viața lor de zi cu zi și ce pot face ei pentru ca Europa să fie, în viitor, așa cum și-o doresc.
Activitățile din cadrul programului EPAS (Școală Ambasador a Parlamentului European) au fost organizate, în anul școlar 2022-2023, de ambasadorii seniori – prof. Monica Ifrim, prof. Pavel Daniela, prof. Stegaru Viorica și prof. Agrăpinei Carmen, împreună cu ambasadorii juniori – Agrăpinei Andra Denisa, Borcea Luca Mareș, Ciobănașu Teodor, Ciurciun Carina, Iacob Denisa Ioana, Ifrim Ana Maria, Lupu Luiza, Mihai Maria Carmina, Moga Andrada Anastasia, Patronic Bianca, Radu Alexandru, Rotărescu Emil, Țari Maria Alexandra, Vasilcu Sabina Lavinia, Scripniciuc Andreea Nicoleta:
Activitatea 1: SEG 2022. Ambasadorii juniori, coordonați de ambasadorii seniori, și-au informat colegii despre subiecte de actualitate: încălzirea globală, schimbările climatice, poluarea atrăgând un semnal de alarmă în ceea ce privesc repercusiunile acestora.
Activitatea 2: World Read Aloud Day. Ambasadorii juniori, coordonați de ambasadorii seniori, au prezentat colegilor informații de interes (Cum funcționează UE?, Ce decizii ia fiecare instituție?, Votul în cadrul Consiliului etc) din manualul EPAS.
Activitatea 3: Târgul Liceelor. Ambasadorii juniori, coordonați de ambasadorii seniori, au prezentat colegilor de la liceele participante, precum și celor din clasel a VIII-a standul EPAS, oferindu-le informații de interes despre Parlamentul European, precum și despre Programul Școli ambasador ale Parlamentului European.
Activitatea 4:‘’Împreună pentru democrație: EUropa mea, viitorul mEU”. Ambasadorii juniori și seniori au participat, în perioada 12-14 mai 2023, alături de alte Scoli-Ambasador ale Parlamentului European, la evenimentul național “Ambasadori împreună! Sub stelele Europei” organizat de la Liceul Teoretic ,,Ion Barbu” București.
Activitatea 5: I CARE MEANS I VOTE! Ambasadorii juniori, coordonați de ambasadorii seniori, inspirați de participarea la evenimentul ‘’Împreună pentru democrație au desfășurat activitatea “EUropa mea, viitorul mEU”.
Activitatea 6: Debate for Europe’ s values. Ambasadorii junior, coordonați de ambasadorii seniori, au dezbătut moțiunea Acest parlament ar introduce măsuri de toleranță zero pentru fenomene de tip „bullying” în școli în cadrul Clubului de dezbateri academice CNGG Debate.
Activitatea 7: Concursul Made for Europe. Echipa EPAS a obținut Premiului al II-lea, precum și cu Premiul de popularitate cu proiectul „Parlamentul European Călător”, tehnica “scrisoare –fluviu”.
Activitatea 8: Concursul European “Tineri în pădurile Europei”. Echipa EPAS a participat la etapa județeană a Concursului European “Tineri în pădurile Europei”. Munca în echipă le-a adus premii ambasadorilor juniori.
Participarea la programul „Școala Ambasador al Parlamentului European” a reprezentat o oportunitate extraordinară și extrem de valoroasă. Programul oferă elevilor posibilitatea de a învăța despre Uniunea Europeană, structurile sale și procesele legislative, precum și despre rolul Parlamentului European în cadrul acesteia. Acest program are un impact semnificativ asupra mea, întrucât îmi oferă cunoștințe și înțelegere profundă despre modul în care funcționează Parlamentul European și cum sunt luate deciziile la nivel european. De asemenea, mă ajută să îmi dezvolt abilitățile de comunicare și dezbateri, iar interacțiunea cu alți ambasadori îmi permite să îmi împărtășesc ideile și să învăț de la colegii mei. În concluzie, programul „Școala Ambasador al Parlamentului European” are un impact profund asupra mea, aducându-mi cunoștințe, înțelegere și pasiune pentru Uniunea Europeană. (Carina Ciurciun, ambasador junior).
Fiind primul an în echipa Școlii Ambasador, pot spune că am învățat lucruri utile despre Parlamentul European și despre ramurile acestuia. Am parcurs diferite activități și am abordat diferite tehnici de învățare în echipă. Sunt fericită să împărtășesc experiențele mele în cadrul acestui program cu ceilalți elevi din diferite unități de învățare și să-i ajut să-și clarifice întrebările despre Parlamentul European. A fost un an plin de activități ce m-au ajutat să mă dezvolt pe plan educațional și să realizez cât de important este să fii membru într-un program la nivel European. Le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să învăț lucruri utile și mi-aș dori să fiu în aceeași echipă anul următor, alături de persoane care sunt dedicate acestei activități. (Denisa Agrăpinei, ambasador junior).
Programul EPAS mi-a îmbogățit cunoștințele despre Europa și democrația parlamentară europeană, m-a familiarizat cu posibilitățile pe care cetățenia europeană le oferă și cu rolul pe care Parlamentul European îl joacă în procesul decizional european. M-am simțit onorată și încântată să pot participa la activitățile realizate în cadrul Programului EPAS, mi-au lărgit orizontul de cunoaștere cu informații utile pentru viitorul meu în calitate de cetățean european responsabil, am cunoscut colegi cu pasiuni comune. A fost o ocazie de a descoperi Europa, de a înțelege cetățenia europeană și rolul instituțiilor europene. (Luiza Lupu, ambasador junior).
Vă invităm să vizitați punctele de informare din școală, dar și cele online( https://instagram.com/cngg_dorohoi_epas?igshid=1xditolyffqyn. Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi/ Punct informare EPAS, pag. Facebook Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi/ Punct informare EPAS) pentru mai multe informații despre Parlamentul European, Uniunea Europeană, dar și despre activitățile organizate și desfășurate în cadrul programului EPAS – „Școli Ambasador ale Parlamentului European“ de către echipa liceului. (prof. Monica Ifrim, coordonator program EPAS)
Ziua Holocaustului marcată la Colegiul Național „Grigore Ghica” în parteneriat cu Școala Gimnazială „Spiru Haret”
Plecând de la cuvintele unuia dintre supraviețuitorii Holocaustului „…mă gândesc mereu la faptul că pentru victime nu s-a găsit un pământ unde să fie îngropați; neavând parte de mormânt ei se pot odihni doar în memoria omenirii…” s-a desfășurat la Colegiul Național „Grigore Ghica” activitatea proiectului „Antisemitism și antidiscriminare vs Holocaust” ce și-a propus să fie o expresie a respectului, dar și o responsabilitate civică pentru a preveni reapariția unor acțiuni cu caracter antisemit, rasial și discriminatoriu.
În fiecare an pe 9 Octombrie este marcată, la nivel național, Ziua Comemorării Holocaustului. La această dată, regimul antonescian a început deportarea în masă a evreilor conform unui „program de purificare etnică” aprobat în Ședința Consiliului de Miniștri din 8 iulie 1941. 26.000 de evrei din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuți, Gura Humorului și alte localități din vecinătate au fost deportați în Transnistria, după ce, la 14 septembrie 1941 începuse deportarea evreilor din Basarabia și Bucovina. Deplasarea evreilor deportați spre Transnistria s-a făcut în condiții inumane de foame, frig și epuizare.
Elevii colegiului au avut invitați, dar și parteneri elevii Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” reușind prin proiecte și prezentare de carte să păstreze vie amintirea Holocaustului. Filmul documentar „Reîntoarcerea la viață” le-a permis elevilor să cunoască efortul pe care l-au depus supraviețuitorii pentru a-și reconstrui viețile după eliberare.
Prof. coordonator Monica Ciobanu
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi: Festivitatea de deschidere a anului școlar 2023-2024
Luni, 11 septembrie 2023, cu emoții de toamnă, cu septembrie blând și generos, cu zâmbete ale elevilor care s-au regăsit după vacanța de vară, a sunat din nou clopoțelul la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi.
După intonarea Imnului Național a urmat un moment de rugăciune și de binecuvântare, rostit de pr. Ciurariu Teodor.
Urări de succes pentru noul an școlar au fost adresate din partea domnului primar, ing. Dorin Alexandrescu și a domnului viceprimar, Cristian Dogaru; a doamnei prof. Lucia Ștefănescu, reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, al domnului colonel Ciobănașu Petrică, reprezentantul Detașamentului de Pompieri Dorohoi.
Domnul director, profesor Șlincu Georgel, a rostit tradiționalul discurs, fiind întodeauna un promotor al educației de calitate: “Liceul reprezintă în viața fiecărui elev etapa în care acumulează cunoștințe și își formează deprinderi și atitudini care-i pot asigura un parcurs frumos în viitor și care sperăm că-l vor face să-și amintească cu plăcere de anii de liceu. În acest demers al educației, familia este partenerul școlii și ne dorim o colaborare cât mai bună în beneficiul tinerilor, și voi accentua pe acest parteneriat în temeiul căruia mergem cu toții profesori, elevi și părinți în aceeași direcție și în același sens! Rezultatul este succesul elevilor noștri!
În anul școlar precedent ne mândrim cu rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile școlare, acolo unde am obținut premii chiar și la fazele naționale, iar cele două sesiuni ale examenului de bacalaureat, la care, ca în fiecare an, ne-am prezentat cu aproape toți elevii cu care am început clasa a XII-a, au adus un remarcabil procent de promovabilitate de peste 87%. Concret dintre cei 202 de absolvenți înscriși 176 au promovat examenul maturității. Cei mai mulți dintre aceștia sunt acum studenți și le dorim mult succes în cariera aleasă.”
Dorim tuturor elevilor împliniri, experiențe de învățare care să le trezească bucuria cunoașterii, care să îi inspire să fie motivați, creativi, cu spirit analitic și cu inițiativă. Încredere în exprimarea resurselor personale și a talentelor, determinare pentru a ajunge la rezultatele dorite!
prof. Monica Ifrim, consilier educativ