CN „Grigore Ghica” Dorohoi a primit pentru a doua oară distincția de „Școala de Chimie”. Vezi premianții!
Premiile la concursurile de chimie au intrat deja în firescul vieții Colegiului Național „Grigore Ghica”. Nici anul acesta nu a constituit o excepție. Pentru a doua oară, consecutiv, colegiul a primit distincția de „Școala de Chimie”, după rezultatele mai mult decât frumoase obținute la Concursul Național de Chimie „Magda Petrovanu”, desfășurat la Facultatea de Chimie a Universității „A. I. Cuza” din Iași, în data de 16.04.2016.
Au participat aproape 1300 de elevi din județele: Botoșani, Suceava, Iași, Vaslui, Bacău, Neamț, Galați, Vrancea, Constanța, Buzău.
DAS Dorohoi – Colegiul Grigore Ghica Dorohoi, Proiect educațional „Copiii nu au preț”
Acțiunea a fost initiată de către profesori si elevi ai Colegiului Grigore Ghica Dorohoi, fiind programată în cadrul activităților desfăsurate în perioada 18- 22 aprilie 2016, sub egida „Școlii Altfel“.
Scopul campaniei este de a-i informa, ai face să conștientizeze, ai preveni pe elevi asupra pericolului traficului de ființe umane, dar și a drepturilor pe care le au în societate.
Scopul acestei întâlniri a vizat cu prioritate conștientizarea factorilor de risc și abordarea educației pentru prevenirea situațiilor de risc, in special traficul de minori, în scopul identificării modalităților eficiente de prevenire și înlăturare a riscurilor expunerii la fenomenul traficului de persoane, și totodată adoptarea unei atitudini unitare a școlii și a întregii comunități cu privire la pericolul reprezentat de acestea.
În cadrul activității au fost difuzate filmulete educative cu mesaj antitrafic si spoturi video și s-au implicat participanții în discuții libere pe tema aleasă.
Karaoke la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Ieri, 19.04.2016, în aula colegiului s-a desfășurat activitatea „Concurs de karaoke”, organizată de membrii Consiliului Școlar al Elevilor de la Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi sprijiniți de consilierul educativ și directorul adjunct al colegiului.
La activitate au participat elevi din clasele a IX- a D, a X-a D, a X-a H, a XI-a A, a XI-a C, a XI-a D și a XII-a B, alături de profesorii diriginți Nechifor C., Pavel D., Ignat L., Draghici C., Mandache V. și Hîrtopeanu R.
Cei prezenți au aplaudat prestația colegilor mai curajoși și au fredonat împreună cu aceștia melodii din diferite genuri muzicale. Spre finalul activității elevii au putut participa la un concurs cu premii, câștigătorii fiind aleși de public.
„Cu două luni în urmă pe grupul colegiului am lansat ideea unui concurs karaoke în Școala Altfel. Activitatea propusă a strâns cele mai multe like-uri, lucru care m-a determinat să o organizez. Mă bucur că elevii au empatizat cu ideea și s-au simțit bine” a declarat Teodora Cucoreanu, organizator al activității.
Internship la Colegiul National „Grigore Ghica” Dorohoi
La Colegiul National „Grigore Ghica” Dorohoi se va derula pe toata perioada Săptămânii Altfel proiectul Internship, un proiect ambițios, în parteneriat cu diferite instituții din orașul Dorohoi.
Proiectul își propune să ajute tinerii elevi în orientarea lor profesională, astfel făcând practică la instituțiile respective.
Fiecare instituție a pregătit pentru elevi un anumit program și anumite experiențe unice. Proiectul se desfășoara în 2 etape. În prima, elevii din liceu, vor merge în fiecare zi la instituția aleasă pentru a face practică( este vorba de 8-9 elevi pentru fiecare instituție), iar în a doua etapă, un reprezentant al unei instituții va veni și în liceu pentru a vorbi despre instituția respectivă și implicit despre meseria sa și celorlați elevi care nu au reușit să intre în prima etapă.
„Ideea acestui proiect nu este originală, însă am văzut că se face și în alte locuri și am zis, de ce nu și în Dorohoi. Astfel cu ajutorul doamnei prof. Gretti Cucoreanu și a doamnei prof. Daniela Pavel am reușit ca la prima ediție a acestui proiect să intrăm într-o mai bună relație cu 6 instituții din Dorohoi: Poliția Mun. Dorohoi, ISU Dorohoi, Banca BRD Dorohoi, Primăria Dorohoi, Direcția de Asistență Socială Dorohoi, Judecătoria Dorohoi, urmând ca de la anul, să fim parteneri și cum alte instituții, nu doar cele din actualul proiect”, a declarat președintele CȘE, Robert Stredie.
Activitate de conștientizare a utilități școlii în viața tânărului la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
„Luni, 18.04.2016, in aula „Dimitrie Pompeiu” a Colegiului National „Grigore Ghica” Dorohoi s-a desfasurat o activitate in care 6 elevi (Ostafe Albert, Leanca Petrica, Batir Bianca, Gociu Miruna, Miraute Andreea si Iordache Denisia) impreuna cu prof. coordonator Cucoreanu Gretti au dezbatut un subiect extrem de delicat pentru elevi: mersul la scoala.”
La activitate ne-au onorat cu prezenta doamnele profesor: Slincu I., Nicorici S., Jiscanu C., Stegaru V., Pavel D. Timp de 60 de minute, cei sase elevi i-au provocat la discutie pe colegii lor, rostind discursuri corecte si pertinente, publicul intrand in joc si el, expundandu-si opiniile.
Activitatea a avut un format unic, deoarece scopul ei a fost cel de a evidentia importanta scolii in dezvoltarea tanarului de astazi. Totul s-a desfasurat intr-o ambianta extrem de prielnica, elevii fiind interesati de subiect si fara ezitari si-au exprimat opiniile referitoare la temele principale: absenteismul scolar, metodele de evaluare a elevului, relatiile dinte elevi si profesori si motivele pentru care un tanar ar trebui sa opteze pentru scoala.
Grupul ce a reusit sa faca aceasta activitate se numeste „Asculta-ne! Stim ce vorbim!” iar varsta sa este relativ scurta, de o saptamana. Totusi, in viitor, acest grup de elevi cu un spirit oratoric special vor mai face activitati de constientizare a unor aspecte extrem de importante in societate, proiectul fiind la inceput. Inca o data, Colegiul National „Grigore Ghica” Dorohoi ofera o atentie speciala pregatirii elevului nu numai din punct de vedere al cunostintelor teoretice, ci a pregatirii unor aspecte ce in mod normal, nu fac parte din programa scolara dar care construiesc baza dezvoltarii adolescentului de astazi in adultul responsabil si cu capul pe umeri de maine!
„Vreau sa le multumesc celor care au venit la activitate. Este un inceput de drum alaturi de colegii mei si doamna profesor Cucoreanu Gretti si ne dorim sa trezim din elev acea parte ce se ocupa cu exprimarea opiniei. Aceasta noua generatie are nevoie de glasuri pentru a-si putea exprima doleantele. Prin discursurile noastre pertinente si coerente incercam sa insuflam dorinta de exprimare a opiniei. Este foarte important sa ne putem spune opiniile referitoare la societate. Ma bucur ca in cadrul activitatii de astazi am reusit sa „trezim” cateva glasuri, ceea ce inseamna ca actiunea noastra a avut efect. In viitor vom face regulat activitati de acest gen fiindca este foarte important sa dezbatem subiecte de acest tip. Aflam parerea colegilor despre anumite teme si putem sa tragem unele concluzii. Personal, multumesc Colegiului National „Grigore Ghica” Dorohoi pentru sprinjinul acordat si pentru faptul ca m-a ajutat pe mine si colegii mei sa ne putem exprima opiniile si sa putem insufla valorile morale esentiale pentru o persoana: familia, patria, educatia si respectul pentru persoanele din jurul nostru si respectul de sine!” – Ostafe Albert- initiatorul proiectului „Asculta-ne! Stim ce vorbim!”
Ziua Mondială a Sănătății marcată la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Ziua Mondială a Sănătății, celebrată în fiecare an în data de 7 aprilie, reprezintă o oportunitate pentru locuitorii din orice comunitate să se implice în activități care pot duce la o stare de sănătate mai bună.
Tema pentru anul 2016 a fost DIABETUL, o temă de maximă importanță pentru toți oamenii de pe planetă și pentru multe părți interesate, incluzând guvernele, societatea civilă, sectorul privat, precum și agențiile interguvernamen-tale.
Pentru a marca așa cum se cuvine Ziua Mondială a Sănătății, elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi au desfășurat activități interesante și educative în cadrul proiectului Eramus Plus KA2 „Sick or Sound”.
În acest context, elevii claselor a 9-a A, a 9-a B, a 11- a C și a 12-a B, coordonați de prof. RomanGhe. și prof. Luncă Ghe., au realizat pliante pe tema zilei de anul acesta, pe care ulterior le-au împărțit elevilor liceului. Elevii clasei a 11-a F au creat și prezentat postere care să încurajeze un stil de viață sănătos și o dietă echilibrată. Elevii claselor a 10-a D si a 11-a D, coordonați de prof. Puiu Otilia și prof. Cucoreanu Gianina au realizat autocolante cu idiom-uri în limba engleză cu referire la sfera sănătății. Elevii clasei a 10-a B, coordonați de prof. Ciprian Mîndrescu, au realizat eseuri pe tema obezității, a diabetului și a hipertensiunii, dar și diferite postere cu caracter informativ. De asemenea, pe parcursul pauzelor, elevii, coordonați de profesorii de sport, au executat diferite exerciții în vederea unei dezvoltări armonioase a corpului și a unui stil de viață sănătos.
Ziua a fost incheiată cu un Fun Run la stadionul municipal. „Sănătatea e darul cel mai frumos și mai bogat pe care natura știe să-l facă” – Michel de Montaigne