• 0231 613 464
  • grigore_ghicavv@yahoo.com

„SUB semnul naturii”

„SUB semnul naturii”

În cadrul „Săptămânii verzi”, elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” au avut ocazia de a participa, miercuri, 9 aprilie 2025, la conferința „SUB semnul naturii”, un eveniment dedicat explorării temelor de mediu, sustenabilitate și adaptare ecologică. Conferința a avut loc în impunătoarea Aulă Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, reunind profesori universitari, conferențiari, cercetători, oameni de afaceri, studenți și elevi interesați de viitorul ecologic al planetei.

Evenimentul a oferit participanților o perspectivă amplă asupra provocărilor actuale legate de schimbările climatice, gestionarea resurselor naturale și rolul educației în formarea unei conștiințe ecologice. Prin prezentări interactive și intervenții ale experților, conferința a subliniat importanța implicării tinerilor în protejarea mediului și promovarea unor comportamente sustenabile.

Înainte de a lua parte la conferință, elevii au vizitat celebra „Sală a pașilor pierduți”, un spațiu emblematic, cunoscut pentru frumusețea sa artistică și valoarea istorică.

Experiența a reprezentat pentru elevi nu doar o oportunitate de învățare, ci și un prilej de a pătrunde în atmosfera academică a uneia dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de învățământ superior din România.

Participarea la acest eveniment face parte dintr-o serie de activități desfășurate în cadrul „Săptămânii verzi”, perioadă dedicată educației ecologice, în care elevii învață despre protejarea mediului, reducerea impactului uman asupra mediului și importanța dezvoltării durabile.

Gabriel Ignat

Lasă un mesaj

11 − two =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.