Săptămâna Legumelor și fructelor donate la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
În perioada 20 – 24 noiembrie, în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi s-a desfășurat Campania „Săptămâna legumelor și fructelor donate”.
Activitatea a avut ca scop sensibilizarea elevilor și profesorilor din colegiul nostru, dar și pe părinți cu privire la situația dificilă în care se află unii copii și bătrâni din orașul Dorohoi. Astfel, în regim de voluntariat, 475 de elevi îndrumați de diriginți și profesori au donat 665 de kilograme de fructe și legume.
Beneficiarii au fost elevii de la Complexul de apartamente „Floare de Colț” Dorohoi, copiii de la Centru de zi Jurjac, elevii de la Școala Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi, familii nevoiașe aflate în evidența Direcției de Asistență Socială Dorohoi, familii din Brăești, Horlăceni, Dimăcheni și Cristinești.
Mulțumim pentru implicare și îndrumare celor 31 de cadre didactice implicate: prof. Dumitrescu Alina (clasa a IX-a A), prof. Stegaru Viorica (clasa a IX-a B), prof. Anechi Loredana (clasa a IX-a C), prof. Agrăpinei Carmen (clasa a IX-a D), prof. Cohal Manuela (clasa a IX-a E), prof. Nechifor Cristina (clasa a IX-a F), prof. Constantin Xenia și prof. Munteanu Irina (clasa a IX-a G), prof. Pavel Daniela clasa (a X-a A), prof. Jîșcanu Claudia (clasa a X-a B), prof. Adăscăliței Daniela, Puiu Otilia Mariana și prof. Morariu Liviu (clasa a X-a C), prof. Lipșa Crina (clasa a X-a D), prof. Gherasim Daniela (clasa a X-a E), prof. Axiniei Iolanda și Ciobanu Monica (clasa a X-a F), prof. Ignat Luminița (clasa a XI-a A), prof. Șlincu Iulia (clasa a XI-a B), prof. Grădinariu George și prof. Malenchi Oana (clasa a XI-a C), prof. Alexandru Teodora (clasa a XI-a E), prof. Drăghici Cristina Ionela (clasa a XII-a A), prof. Cucoreanu Gianina (clasa a XII-a B), prof. Nicorici Sonia (clasa a XII-a C), prof. Azoicăi Daniela (clasa a XII-a D), prof. Cucoreanu Gretti (clasa a XII-a E), prof. Ifrim Monica (clasa a XII-a F), prof. Baroi Lidia (clasa a XII-a G).
Implicarea tuturor voluntarilor în această campanie reprezintă momente de bucurie, empatie și responsabilitate și promovează incluziunea, cooperarea și solidaritatea.
Mulțumim conducerii unității, prof. Șlincu Georgel Costel și prof. Păduraru Silviu, pentru colaborare și implicare în această campanie umanitară.
(Coordonator SNAC, prof. Agrăpinei Carmen)