Elevi ai Colegiului Național “Grigore Ghica” din Dorohoi, voluntari în cadrul evenimentului internațional “Marșul pentru Viață”
“Fă în așa fel încât fericirea să devină obișnuință zilnică la fel ca apa când ți-e sete. Bea-o în cel mai elegant pahar, să-ți bucure inima și mintea.”
“Marșul pentru viață”, eveniment care se desfășoară atât la nivel național cât și internațional, organizat de Protopopiatul Dorohoi, a avut loc sâmbătă, 26 martie 2022, având ca temă „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și-ntreaga viață” (Equality begins in the Womb).
Elevi ai Colegiului Național “Grigore Ghica” Dorohoi, îndrumați de prof. diriginte Monica Ifrim, au organizat, sub coordonarea ATOR Dorohoi, activități interactive și educaționale în calitate de voluntari Pro Vita: atelier de lectură, atelier de colorat pancarte, atelier de dans, atelier de muzică folk, atelier de felicitări pentru ziua mamei creștine.
Marșul pentru viață face parte din seria de activități organizate în Luna pentru viață, accentuând importanța conștientizării deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină.
Mărturiile voluntarilor descriu starea de bine și frumos:
“Aș dori să spun cu mâna pe inimă că ziua de ieri a fost una foarte specială pentru mine cât și pentru ceilalți, sunt sigur de acest lucru. Am putut lua parte ca voluntar la o asemenea activitate frumoasă unde entuziasmul tuturor oamenilor mi-au încălzit sufletul cu o căldură extraordinară a pasiunii! Împreună am reușit, și drumul nostru spre asemenea activități sper să nu se sfârșească aici deoarece am format o echipă extraordinară. A fost minunat și o amintire de neuitat.” – Lucas Dumitraș, clasa a X-a F
“A fost o experiență care nu are termen de comparare. Am cunoscut oameni noi și am învățat lucruri care mă vor ajuta pe parcurs. De departe o experiență minunată!”- Oana Maria Golianu, clasa a X-a F
“Ziua aceasta pentru mine a fost o zi a reînnoirii! Ne-am adus aminte de cum e să ne bucurăm împreună și să oferim momente frumoase altora! Haideți să continuăm să aducem bucurie în sufletele oamenilor!” – David Topală, clasa a X-a F
“A fost o zi minunată! O experiență de neuitat. Ziua în care s-a văzut că aveam toți energie și puterea de a face această zi să rămână o amintire plăcută!” Violeta Avădănesei, clasa a X-a F
“Nu m-aș fi gândit niciodată ca niște adolescenți care nu se cunosc pot interacționa și pot forma un întreg! Momente ca acestea ne apropie și ne fac să simțim cu adevărat cine suntem!” – Larisa Călin, clasa a X-a F
“A fost pur și simplu o zi minunată și încărcată de emoții pozitive. Am fost pro zâmbete, pro oameni, pro Vita, și datorită acestui eveniment am reușit să îmi dau seama că merită să ne implicăm pentru a face oamenii și copiii fericiți, dar și pentru a fi noi fericiți.” – Maria Țari, clasa a X-a F
“O experiență minunată în care am cunoscut persoane noi și am legat prietenii. O zi plină de bucurii, râsete de copii și activități minunate.” – Denisa Maria Buliga, clasa a X-a F
“Oamenii au fost energie pură, au socializat, au descoperit povești și au participat la diferite ateliere, făcând din toate acestea, o zi de neuitat. Sunt recunoscătoare că am putut avea parte de o asemenea experiență și doresc să le mulțumesc tuturor! Nu uitați să trăiți clipa și să vă bucurați de orice este disponibil pe moment!” – Andreea Cical, clasa a X-a F
“Experiența organizării este fenomenală. La început credeam că nu o sa mă descurc în organizarea activităților, dar la final mi-am dat seama că am făcut o treabă bună, acest lucru făcându-mă să îmi doresc să mai particip.” – Sandu Nicorici, clasa a X-a F
“O zi pe care nu o poți trăi ca o zi obișnuită. O zi pentru care trebuie să ai energie, voioșie și multă iubire. Voluntariatul este cheia spre deschiderea propriului tău talent.” – Antonia Zugravu, clasa a X-a F
“O experiență cu totul de neuitat! Am împărțit zâmbete și am primit înapoi poate înzecit. Am cunoscut oameni noi și revăzut alți oameni dragi sufletului meu. Această zi va fi o amintire imprimată în suflet.” – Ana Maria Ifrim, clasa a X-a F
“M-am simțit foarte bine deoarece am ajutat la organizare și am adus multe zâmbete pe chipul acelor copii. Voluntariatul este un lucru deosebit care vine cu mult curaj, iubire, energie și plăcere în ceea ce faci.” – Andrada Moga, clasa a X-a F
“A fost o experiență foarte frumoasă. Am cunoscut oameni noi, plini de energie și de dăruință și am văzut cât de bine poți face un lucru dacă pui iubire.” – Bianca Patronic, clasa a X-a F
“Ziua de ieri a fost o zi de neuitat. O experiență minunată ce mi-a dat curajul pentru mai mult de atât.” – Lorena Caba, clasa a X-a F
“O zi binecuvântată, o sărbătoare pe care nu o pot trăi în fiecare zi. Am văzut o pată de culoare în orașul natal.” Denisa Ioana Iacob, clasa a X-a F
Fiecare copil e un dar către lume pe care suntem chemați să îl ocrotim sprijinind mama care îl poartă. Egalitatea oamenilor începe din momentul concepției, dar ea devine o realitate pentru fiecare om doar într-o societate echitabilă, într-o societate care le oferă tuturor șansa la viață și la dezvoltare.
(prof. Monica Ifrim, consilier educativ)