Colegiul Național „Grigore Ghica” – Mobilitate Erasmus+ VET în Spania
În perioada 5 – 16 iunie 2022, 18 elevi de la specializarea matematică-informatică și un profesor de informatică au participat la mobilitatea proiectului Erasmus+ VET 2021-1-RO01-KA121-VET-000010070, finanțat de Comisia Europeană cu 45930 Euro, acesta fiind al doilea proiect de acest tip implementat în Colegiul Național „Grigore Ghica” în acest an. Acest proiect se derulează în cadrul acreditării Erasmus+ 2020-1-RO01-KA120-VET-095667 în domeniul formării profesionale, acreditare obținută de școala noastră valabilă în perioada 2021-2027.
Obiectivele acestui proiect au vizat dezvoltarea competențelor și abilităților practice necesare pe piața europeană a muncii pentru elevii de la specializarea matematică-informatică și dezvoltarea profesională prin activități de tip job shadowing a profesorilor de informatică cu scopul utilizării noilor tehnologii și a metodelor inovatoare de predare și dezvoltării curriculare.
Activitățile de formare au avut loc în cadrul companiei V-ART Escuela Audiovisual din Sevilla, Spania. Elevii au participat la stagii de practică în domeniul dezvoltării aplicațiilor pentru dispozitivele mobile.
„Experiența pe care am avut-o în Spania pe parcursul celor două săptămâni în cadrul acestui proiect a fost una foarte frumoasă din multe puncte de vedere. Programul de formare a fost foarte interesant, am cunoscut specialiști din domeniul IT și am putut afla multe lucruri noi. Pentru orice adolescent din ziua de azi, ideea de a reuși să-și creeze propria aplicație pentru telefon este una foarte tentantă, iar pentru noi, cei de la profilul matematică-informatică, a sunat ca o reală provocare. Cred că ceea ce am dobândit în cadrul acestui program de formare mă va ajuta pe viitor în cariera mea și cu siguranță voi continua ceea ce am experimentat acolo, dezvoltând și îmbunătățind aplicațiile proiectate.
Orașul în care se află compania V-Art, Sevilla, este unul foarte primitor, cu oameni cumsecade, cu multe locuri pline de istorie pe care le-am putut vedea după orele de formare.
Încurajez toți elevii de la specializarea matematică-informatică să se înscrie în asemenea proiecte Erasmus+ VET pentru că pot dobândi abilități noi și pot avea parte de experiențe de neuitat.” (Bianca Alexandra Vicol, clasa a X-a A)
„Fiind deja la a doua formare de tip Erasmus+ VET, îmi făcusem așteptări mari în privința plecării în Spania și pot spune că nu am fost dezamăgită. Locul în care ne-am desfășurat activitatea mi-a oferit posibilitatea să-mi dezvolt competențele profesionale și să înțeleg modul în care funcționează o companie IT. Am învățat să lucrez în Android Studio folosind limbajul de programare Java și am reușit să fac o aplicație pentru dispozitivele mobile la finalul celor două săptămâni de practică.
Pe lângă partea profesională, am fost profund impresionată de frumusețea Spaniei. Locurile vizitate în timpul liber și spectacolele de flamenco mi-au stârnit interesul asupra culturii acestei țări. Am legat prietenii, am întâlnit persoane noi și sunt recunoscătoare proiectelor Erasmus+, pentru că datorită lor am avut parte de o formare atât profesională, cât și personală.” (Bianca Plamadă, clasa a XI-a A)
(Coordonator proiect, prof. Cristina Ionela DRĂGHICI)