• 0231 613 464
  • grigore_ghicavv@yahoo.com

Arhivă lunară 21 iulie 2025

Șase absolvenți ai Colegiului Național Grigore Ghica admiși la universități de medicină din țară

Pentru majoritatea elevilor, vacanța presupune relaxare, destindere și absența obligațiilor școlare. Nu același lucru se întâmplă în cazul absolvenților noștri care își croiesc acum drumul spre învățământul superior, dând dovada pregătirii tenace din anii de liceu parcurși. Una dintre facultățile care suscită interesul tinerilor este Facultatea de Medicină, domeniu provocator intelectual și caracterizat de o dinamică perpetuă.

La nivelul colegiului, au fost admiși următorii absolvenți:

  • Avîrvarei Răzvan-Ștefan – 90 p, UMF Iași, medicină generală
  • Posteucă Lojniță Maria-Demetra – 90 p, UMF Iași, medicină generală
  • Apetrii Roberta Maria-Ioana – 89 p, UMF Iași, medicină generală
  • Aciobăniței Alexandra-Elena – 87 p, UMF Iași, medicină generală
  • Maftei Adrian-Florin – 72 p, UMF Iași, medicină dentară
  • Hunea Alisia-Maria – media 8,56, UMF Suceava, medicină generală

În afară de aceștia, absolventa Brînzilă Ana Maria a obținut prima medie după ultimul admis și sperăm ca în urma înscrierilor celor admiși la mai multe facultăți să se claseze printre cei admiși. Remarcabil este faptul că CNGG înregistrează cel mai mare număr de absolvenți admiși la facultăți de medicină din zona noastră.

Acestea nu sunt singurele rezultate cu care ne mândrim; avem mulți elevi admiși la alte universități la diferite specializări, dar cum procesul de înscriere nu s-a încheiat, vom reveni într-un alt articol.

Rezultatele obținute de acești absolvenți nu sunt întâmplătoare. Colegiul Național „Grigore Ghica” posedă o cultură a performanței și un mediu educațional care încurajează excelența printr-un  corp profesoral dedicat. Acești tineri nu doar că au fost admiși (majoritatea) la una dintre cele mai prestigioase facultăți din țară, ci au demonstrat că instituția noastră are resurse umane valoroase, capabile să contribuie la viitorul medicinei românești. Ei sunt dovada vie că succesul nu vine din noroc, ci din muncă, sacrificiu și țeluri bine stabilite.

Director, prof. Georgel Șlincu

DOROHOI – Colegiul Național „Grigore Ghica” – mobilitate Erasmus+ VET în Málaga, Spania

În perioada 19 – 30 mai 2025, 21 de elevi de la specializarea matematică-informatică din cadrul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi au participat la mobilitățile proiectului Erasmus+ VET 2024-1-RO01-KA121-VET-000214845, finanțat de Comisia Europeană cu 56893 Euro.

Acest proiect se derulează în cadrul acreditării Erasmus+ 2020-1-RO01-KA120-VET-095667 în domeniul formării profesionale, acreditare obținută de școala noastră pentru perioada 2021-2027.

Obiectivele acestui proiect vizează dezvoltarea competențelor și abilităților practice necesare pe piața europeană a muncii pentru elevii de la specializarea matematică-informatică.

Activitățile de formare au avut loc în cadrul companiei Forja Roja din Málaga, Spania. Elevii au participat la stagii de practică în domeniul Realității Virtuale, au realizat aplicații utilizând platforma Unity și au folosit dispozitivele Oculus Quest 2 pentru vizualizarea acestora. Unity este o platformă educațională special concepută pentru a crea aplicații și jocuri 2D și 3D, folosind C# sau JavaScript.

Activitățile de formare culturală desfășurate în țară au continuat și pe parcursul mobilității. Astfel, în timpul liber, elevii s-au familiarizat cu obiectivele turistice ale zonei (Catedrala Málaga, Muzeul Pablo Picasso, Castelul Gibralfaro, Alcazaba, Muzeul Málaga).

Acest tip de proiect va continua și în anii școlari următori, având în vedere faptul că la nivelul colegiului nostru beneficiem de Acreditare ERASMUS+ VET până în anul 2027.

Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi: Tineri cu viziune, muncă și talent

La finalul acestui an școlar, 2025 – 2026, elevii Colegiului Național “Grigore Ghica” Dorohoi au demonstrat, din nou, că talentul, munca și susținerea potrivită pot duce la performanțe remarcabile. Indiferent de domeniul ales, elevii din clasele IX-XII s-au remarcat prin rezultate deosebite la olimpiade și concursuri județene, naționale și internaționale.

Într-o perioadă în care performanța capătă forme dintre cele mai diverse, elevii colegiului nostru demonstrează că talentul, dedicarea și sprijinul constant pot duce la rezultate remarcabile în cele mai variate domenii. Iar acest aspect se datorează faptului că sprijinim pe fiecare elev să își valorifice potențialul și pasiunile. Astfel, ne bucurăm să avem în palmares premii importante obținute la discipline diverse: de la matematică, limba română, limbi străine, informatică, istorie, chimie, fizică, până la muzică, desen, sport și dezbateri academice.

Aceste reușite reflectă nu doar pregătirea riguroasă, ci și implicarea cadrelor didactice și a întregii comunități școlare în formarea unor tineri bine pregătiți, creativi și încrezători în propriile forțe. Într-o lume în continuă schimbare, susținem o educație care pune în valoare unicitatea fiecărui elev. La colegiul nostru credem că fiecare reușită, indiferent de domeniul în care se manifestă, merită să fie recunoscută și celebrată. De aceea, elevii au fost evidențiați de către directorul Colegiului Național “Grigore Ghica” Dorohoi, domnul profesor Șlincu Georgel, în cadrul festivității de încheiere a anului școlar ce a avut loc vineri, 20 iunie 2025:

Olimpiade școlare:

  • Antonescu Tudor, clasa a XI-a D, Mențiune, etapa națională, Olimpiada de Filosofie, prof. coordonator Ignat Luminița;
  • Antonescu Tudor, clasa a XI-a D, Premiul I, etapa județeană, Olimpiada de Filosofie, prof. coordonator Ignat Luminița;
  • Anehei Mateo, clasa a XII-a A, Premiul I, etapa județeană, Olimpiada Națională a Sportului Școlar Șah,  prof. coordonator Nistor Marius;
  • Hrișcă Mario Ciprian, clasa a XI-a F, Premiul I, etapa județeană, Olimpiada de Istorie, prof. coordonator Ciobanu Monica Claudia;
  • Bucatariu Florin, clasa a IX-a B, Premiul al II-lea, etapa județeană, Olimpiada de Informatică, prof. coordonatori Ștefan Ovidiu și Ignat Gabriel;
  • Ciobănașu Rareș Sebastian, clasa a XII-a A, Premiul al II-lea, etapa județeană, Olimpiada de Tehnologia Informației, prof. coordonator Drăghici Cristina Ionela;
  • Poraicu Alin Paul, clasa a XII-a B, Premiul al II-lea, etapa județeană, Olimpiada de Tehnologia Informației, prof. coordonator Drăghici Cristina Ionela;
  • Topală Iosua Emanuel, clasa a XI-a F, Premiul al II-lea, etapa județeană, Olimpiada de Limba Franceză, prof. coordonator Jîșcanu Claudia;
  • Răducanu David, clasa a X-a A, Premiul al III-lea, etapa județeană, Olimpiada de Limba Engleză, prof. coordonator Cucoreanu Gianina Magdalena;
  • Șulic Sebastian, clasa a IX-a B, Premiul al III-lea, etapa județeană, Olimpiada de Informatică, prof. coordonator Ștefan Ovidiu și Ignat Gabriel;
  • Gheorghiescu Anastasia Giulia, clasa a IX-a C, Premiul al III-lea, etapa județeană, Olimpiada de Istorie, prof. coordonator Ciobanu Monica Claudia;
  • Condurache Matei Mihail, clasa a XII-a B, Premiul al III-lea, etapa județeană, Olimpiada de Tehnologia Informației, prof. coordonator Drăghici Cristina Ionela;
  • Borcea Luca, clasa a XI-a A, Premiul al III-lea, etapa județeană, Olimpiada de Limba Engleză, prof. coordonator Cucoreanu Gianina Magdalena și Ifrim Monica;
  • Fedor Francesca Adriana, clasa a XI-a A, Premiul al III-lea, etapa județeană, Olimpiada Națională ”Lectura ca Abilitate de Viață”, prof. coordonator Pavel Daniela;
  • Bordianu Ania, clasa a IX-a C, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada Națională ”Lectura ca Abilitate de Viață”, prof. coordonator Șlincu Iulia;
  • Filip Ilinca, clasa a XI-a C, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Limba și Literatura Română, prof. coordonator Șlincu Iulia;
  • Sandu Alexandru, clasa a IX-a B, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Informatică, prof. coordonator Ștefan Ovidiu și Ignat Gabriel;
  • Mocanu Ionuț Răzvan, clasa a X-a B, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Informatică, prof. coordonator Drăghici Cristina Ionela  și Ștefan Ovidiu;
  • Lupușoru Andrei, clasa a XI-a A, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Limba Engleză, prof. coordonator Cucoreanu Gianina Magdalena și Ifrim Monica;
  • Căliman Alexandru, clasa a XI-a A, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Matematică, prof. coordonator Stegaru Viorica;
  • Bucatariu Florin-Alexandru, clasa a IX-a B, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Tehnologia Informației, prof. coordonator Ignat Gabriel;
  • Bejinaru Luca-Andrei, clasa a IX-a B, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Tehnologia Informației, prof. coordonator Ignat Gabriel;
  • Olaru Rareș Sebastian, clasa a IX-a B, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Tehnologia Informației, prof. coordonator Ignat Gabriel;
  • Șulic Sebastian-Petru, clasa a IX-a B, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Tehnologia Informației, prof. coordonator Ignat Gabriel;
  • Mocanu Ionuț Răzvan, clasa a X-a B, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Tehnologia Informației, prof. coordonator Drăghici Cristina Ionela;
  • Nădejde Eduard Marian, clasa a X-a B, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Tehnologia Informației, prof. coordonator Drăghici Cristina Ionela;
  • Săvescu Paul Gabriel, clasa a X-a B, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Tehnologia Informației, prof. coordonator Drăghici Cristina Ionela;
  • Vițalariu Robert Gabriel, clasa a X-a B, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Tehnologia Informației, prof. coordonator Drăghici Cristina Ionela;
  • Bordianu Ania, clasa a IX-a C, Mențiune, etapa județeană, Olimpiada de Limba Engleză, prof. coordonator Cucoreanu Gianina Magdalena.

Concursuri școlare și extrașcolare:

  • Alemnăriței Răzvan Gabriel, clasa a IX-a B, Premiul al III-lea, etapa națională, Concursul PHI, prof. coordonator Alexandru Gabriel;
  • Șulic Sebastian Petru, clasa a IX-a B, Premiul al III-lea, etapa națională, Concursul PHI, prof. coordonator Alexandru Gabriel;
  • Holbea Ștefania, clasa a IX-a A, Mențiune, etapa națională, Concursul „Alecu Ivan Ghilia”, prof. coordonator Adăscăliței Daniela;
  • Onciuleanu Simona, clasa a XI-a C, Mențiune, etapa națională, Concursul „Alecu Ivan Ghilia”, prof. coordonator Adăscăliței Daniela;
  • Bucatariu Florin Alexandru, clasa a IX-a B, Mențiune,, etapa națională, Concursul PHI, prof. coordonator Alexandru Gabriel;
  • Adăscăliței Rareș Luca, clasa a IX-a A, Mențiune,, etapa națională, Concursul PHI, prof. coordonator Alexandru Gabriel;
  • Nichiforeac Ana, clasa a XI-a C, calificare la etapa națională, Concursul “Vocea unei Generații”, prof. coordonator Ifrim Monica;
  • Afrasinei Amalia, clasa a XI-a C, calificare la etapa națională, Concursul “Vocea unei Generații”, prof. coordonator Ifrim Monica;
  • Muraru Bogdan, clasa a XI-a C, Medalie de argint, Concursul Național de Matematică Aplicată  “A. Haimovici”, prof. coordonator Stegaru Viorica;
  • Bucătariu Florin Gabriel, Iosub Larisa Dumitrița, Șulic Sebastian Petru, clasa a IX-a B, Premiul Special, Concursul de fizică aplicată ”Florin Vasilescu”, secțiunea ”Fizica în imagini”, prof. coordonator Alexandru Gabriel;
  • Benchea Mădălina, clasa a X-a C, Premiul I, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Cristofor Simionescu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Topală Sarah, clasa a XI-a C, Premiul I, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Cristofor Simionescu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Moșneguțu Anastasiaclasa a IX-a C, Premiul I, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Cristofor Simionescu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Nichiforeac Ana, clasa a XI-a C, Premiul I, etapa regională/ interjudețeană, Concursul Interjudețean de matematică Spiru Haret, prof. coordonator Stegaru Viorica;
  • Butnaru Denisa, clasa a IX-a D, Premiul I, etapa regională/ interjudețeană, Festivalul Concurs „Suflet de artist”, prof. coordonator Agrăpinei Carmen;
  • Cernuşcă Andra Manuela, clasa a IX-a E, Premiul I, etapa regională/ interjudețeană, Festivalul Concurs „Suflet de artist”, prof. coordonator Agrăpinei Carmen;
  • Lungu Elena Denisa, clasa a X-a E, Premiul I, etapa regională/ interjudețeană, Festivalul Concurs „Suflet de artist”, prof. coordonator Agrăpinei Carmen;
  • Grupul vocal folcloric, elevi din clasele IX-XI, Premiul I, etapa regională/ interjudețeană, Festivalul Concurs „Suflet de artist”, prof. coordonator Agrăpinei Carmen;
  • Cernuşcă Andra Manuela, clasa a IX-a E, Premiul I, etapa regională/ interjudețeană, Festivalul Concurs „Suflet de copil”, prof. coordonator Agrăpinei Carmen;
  • Cernuşcă Andra Manuela, clasa a IX-a E, Premiul I, etapa regională/ interjudețeană, Festivalul-Concurs interregional ”Singing and Living”, prof. coordonator Agrăpinei Carmen;
  • Rumega Roxana Maria, clasa a XI-a F, Premiul I, etapa regională/ interjudețeană, Festivalul-Concurs interregional ”Singing and Living”, prof. coordonator Agrăpinei Carmen;
  • Lungu Elena Denisaclasa a X-a E, Premiul I, etapa regională/ interjudețeană, Festivalul Concurs „Suflet de copil”, prof. coordonator Agrăpinei Carmen;
  • Topală Sarah, clasa a XI-a C, Premiul al II-lea, etapa regională/ interjudețeană, Concurs “Magda Petrovanu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Ostafie Letizia Iemima, clasa a X-a D, Premiul al II-lea, etapa regională/ interjudețeană, Concurs școlar „Omagiu Ștefan Luchian”, prof. coordonator Blaga Dorinel;
  • Onciuleanu Simona, clasa a XI-a C, Premiul al II-lea, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Cristofor Simionescu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Rădăuceanu Marta, clasa a XI-a C, Premiul al II-lea, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Cristofor Simionescu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Posteuca Andrei, clasa a X-a B, Premiul al II-lea, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Cristofor Simionescu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Muraru Bogdan, clasa a XI-a C, Premiul al II-lea, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Spiru Haret”, prof. coordonator Stegaru Viorica;
  • Adăscăliței Luca, clasa a IX-a A, Premiul al III-lea, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Magda Petrovanu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Avîrvarei Răzvanclasa a XII-a B, Premiul al III-lea, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Magda Petrovanu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Posteuca Lojniță Mariaclasa a XII-a B, Premiul al III-lea, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Magda Petrovanu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Aciobăniței Alexandraclasa a XII-a B, Premiul al III-lea, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Magda Petrovanu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Filip Ilinca, clasa a IX-a C, Premiul al III-lea, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Spiru Haret”, prof. coordonator Șlincu Georgel;
  • Nistor Eduard, clasa a X-a B, Mențiune, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Cristofor Simionescu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Apetrei Roberta, clasa a XII-a B, Mențiune, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Cristofor Simionescu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Filip Ilinca, clasa a IX-a C, Mențiune, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Cristofor Simionescu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Moșneguțu Anastasia, clasa a IX-a C, Mențiune, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Cristofor Simionescu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Onciuleanu Simona, clasa a XI-a C, Mențiune, etapa regională/ interjudețeană, Concursul “Cristofor Simionescu”, prof. coordonator Nicorici Sonia;
  • Iacinschi Denisa Elena, clasa a XI-a D, Premiul I, etapa județeană, Festivalul-concurs național de cultură și civilizatie “CDIdei în cărți”, prof. coordonator Pavel Daniela;
  • Pintilie Daria, clasa a XI-a D, Premiul I, etapa județeană, Festivalul-concurs național de cultură și civilizație “CDIdei în cărți”, prof. coordonator Pavel Daniela;
  • Antonescu Elisabetta, clasa a XI-a C, Premiul I, etapa județeană, Festivalul-concurs național de cultură și civilizație “CDIdei în cărți”, prof. coordonator Ciobanu Monica Claudia;
  • Tărnăuceanu Denisa Maria, clasa a XI-a D, Premiul I, etapa județeană, Festivalul-concurs național de cultură și civilizație “CDIdei în cărți”, prof. coordonator Pavel Daniela;
  • Lupu Luiza, clasa a XI-a C, Premiul I, etapa județeană, Festivalul-concurs național de cultură și civilizație “CDIdei în cărți”, prof. coordonator Ciobanu Monica Claudia;
  • Ilaș Gina Mariana, clasa a XI-a C, Premiul I, etapa județeană, Festivalul-concurs național de cultură și civilizație “CDIdei în cărți”, prof. coordonator Ciobanu Monica Claudia;
  • Topală Iosua Emanuel, clasa a XI-a C, Premiul I, etapa județeană, Festivalul-concurs național de cultură și civilizație “CDIdei în cărți”, prof. coordonator Jîșcanu Claudia;
  • Nichiforeac Ana, clasa a XI-a C, Premiul I, etapa județeană, Festivalul-concurs național de cultură și civilizație “CDIdei în cărți”, prof. coordonator Jîșcanu Claudia;
  • Ursuleanu Lorena, clasa a XI-a C, Premiul I, etapa județeană, Festivalul-concurs național de cultură și civilizație “CDIdei în cărți”, prof. coordonator Jîșcanu Claudia;
  • Antonescu Elisabetta, clasa a XI-a C, Premiul I, etapa județeană, Concursul de Dezbatere și Oratorie, prof. coordonator Ifrim Monica;
  • Muraru Bogdan, clasa a XI-a C, Premiul I, etapa județeană, Concursul Național de Matematică Aplicată “A. Haimovici”, prof. coordonator Stegaru Viorica;
  • Ilucă Andreea Ioana, clasa a IX-a C, Premiul I, etapa județeană, Expoziție concurs – „Estetica motivelor tradiționale”, prof. coordonator Blaga Dorinel;
  • Lungu Elena Denisa, clasa a X-a E, Premiul I, etapa județeană, Festivalul Concurs „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă”, prof. coordonator Agrăpinei Carmen;
  • Rumega Roxana Maria, clasa a XI-a F, Premiul I, etapa județeană, Festivalul Concurs „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă”, prof. coordonator Agrăpinei Carmen;
  • Echipa de handbal masculin, elevi din clasele IX-XI, Premiul al II-lea, etapa județeană, Concurs școlar, prof. coordonator Ciubotariu Dumitrița;
  • Rădăuceanu Marta, clasa a XI-a C, Premiul al II-lea, etapa județeană, Concursul de Dezbatere și Oratorie, prof. coordonator Ifrim Monica;
  • Pintili Teofan, clasa a IX-a F, Premiul al II-lea, etapa județeană, Expoziție concurs – „Estetica motivelor tradiționale”, prof. coordonator Blaga Dorinel;
  • Cernuşcă Andra Manuela, clasa a IX-a E, Premiul al II-lea, etapa județeană, Festivalul Concurs „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă”, prof. coordonator Agrăpinei Carmen;
  • Melinte Maria, clasa a X-a D, Premiul al II-lea, etapa județeană, Festivalul Concurs „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă”, prof. coordonator Agrăpinei Carmen;
  • Boicu Giulia, clasa a XI-a B, Premiul al III-lea, etapa județeană, Concursul național “Memoria Holocaustului”, prof. coordonator Baroi Lidia;
  • Lupu Luiza, clasa a XI-a C, Premiul al III-lea, etapa județeană, Istorie și societate în dimensiune virtuală, prof. coordonator Ciobanu Monica Claudia;
  • Aramă Oana, clasa a X-a C, Mențiune, etapa județeană, Concursul Național de Matematică Aplicată “A. Haimovici”, prof. coordonator Șlincu Georgel;
  • Ceocan Nadia Elena, clasa a IX-a F, Mențiune, etapa județeană, Concursul de Dezbatere și Oratorie, prof. coordonator Ifrim Monica;
  • Nichiforeac Ana, clasa a XI-a C, Mențiune, etapa județeană, Concursul Național de Matematică Aplicată “A. Haimovici”, prof. coordonator Stegaru Viorica;
  • Posteucă Andrei Nicolae, clasa a X-a B, Mențiune, etapa județeană, Concursul Național “Made for Europe”, prof. coordonator Drăghici Cristina;
  • Apostol Bianca Cornelia, clasa a X-a D, Premiul I, Expoziția Internațională-Concurs „Învingător prin artă”, prof. coordonator Alexandru Teodora;
  • Calancea Federica Maria, clasa a X-a D, Premiul I, Expoziția Internațională-Concurs „Învingător prin artă”, prof. coordonator Alexandru Teodora;
  • Mazilu Gabriela Cătălina, clasa a X-a D, Premiul I, Expoziția Internațională-Concurs „Învingător prin artă”, prof. coordonator Alexandru Teodora;
  • Turin Narcisa, clasa a X-a D, Premiul I, Expoziția Internațională-Concurs „Învingător prin artă”, prof. coordonator Alexandru Teodora;
  • Voricică Naomi Denisa, clasa a X-a D, Premiul I, Expoziția Internațională-Concurs „Învingător prin artă”, prof. coordonator Alexandru Teodora;
  • Apostol Bianca Cornelia, clasa a X-a D, Mențiune, Festivalul Internațional Video ART, prof. coordonator Alexandru Teodora;
  • Calancea Federica Maria, clasa a X-a D, Mențiune, Festivalul Internațional Video ART, prof. coordonator Alexandru Teodora.

Suntem mândri de reușitele elevilor noștri, nu doar pentru premiile obținute, ci și pentru drumul parcurs până acolo – unul presărat cu muncă, perseverență și încredere în forțele proprii.

Felicităm elevii implicați în competiții, alături de profesorii lor coordonatori și le urăm mult succes în continuare! Suntem convinși că parcursul lor este abia la început și că viitorul le rezervă multe alte realizări frumoase.

(prof. Georgel Șlincu, director Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi; prof. Monica Ifrim, consilier educativ)