• 0231 613 464
  • grigore_ghicavv@yahoo.com

Arhivă zilnică17 decembrie 2024

Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – Prima activitate din cadrul Programului Național Săptămâna “Școala Altfel”

Prima activitate din cadrul Programului Național Săptămâna “Școala Altfel” (16 – 20 decembrie 2024) a debutat, la Colegiul Național „Grigore Ghica”, cu împodobirea bradului CNGG în parcul de lângă primăria municipiului Dorohoi.

Bradul, socotit un simbol al sufletului, a fost înfrumusețat de către elevii colegiului, însoțiți de cadrele didactice, cu beteală și globuri. Dar nu orice fel de globuri, ci personalizate și împodobite cu bunătate, speranță, pace, armonie, iubire. Valori pe care sărbătoarea Crăciunului le aduce mai aproape de noi.

Creativitatea este o resursă valoroasă a elevilor noștri și se observă atenția la detalii, ingeniozitatea, bucuria acestei perioade exprimată în forme, mărimi și elemente care plac privirii, dar și inimii.

“Iarna

în brad se agață

firmituri de suflete,

În vârf i se pune o speranță

și se așteaptă sub el

un zâmbet de copil

care să topească înlăuntruri

de gheață.

Zăpezi de frișcă se cern

în fulgi ținându-se de mână

peste oameni

îndrăgostiți de oameni

cuibăriți sub vâsc

în săruturi calde

de lână.” (M. Gavrilescu)

(prof. Monica Ifrim, consilier educativ)