• 0231 613 464
  • grigore_ghicavv@yahoo.com

Arhivă zilnică16 iunie 2024

Elevi de la Colegiul Național „Grigore Ghica” – Locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Spiru Haret”

Elevi din Botoșani premiați la un concurs de matematică în Suceava!

Concursul este adresat elevilor de la unitățile de învățământ liceal, filiera tehnologică, toate profilurile și de la filiera teoretică, profil real, specializarea științe ale naturii.

Colegiul Tehnic din Rădăuți a găzduit, în luna mai, ediția a XXIII-a Concursului Interjudețean de Matematică „Spiru Haret”, una dintre cele mai renumite competiții susținute și organizate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

La această ediție a concursului au participat 140 elevi din patru județe. S-au acordat 80 de premii și mențiuni pentru fiecare secțiune în parte, după cum urmează: 8 premii I, 8 premii II, 9 premii III și 55 de mențiuni, scrie Monitorul de Suceava.

Printre elevii care au reușit să obțină premii merituoase se numără și doi elevi din Botoșani.

La secțiunea științe ale naturii, premiul I a fost obținut de următorii elevi:

  • Ana Bianca Tudosă (îndrumător prof. Daniela Busuioc), clasa a IX-a, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava;
  • Lia Medeea Vieriu (îndrumător prof. Marinela Cristina Cimpoeșu), clasa a X-a, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava;
  • Răzvan Ștefan Avîrvarei (îndrumător prof. Georgel Costel Șlincu), clasa a XI-a, Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, Botoșani;
  • Alexia Chichioacă (îndrumător prof. Viorica Stegaru), clasa a XII-a, Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, Botoșani.

La secțiunea servicii, resurse naturale și protecția mediului, premiul I a fost primit de:

Teodora Bedrule (îndrumător prof. Mihaela Ghelbere), clasa a IX-a, Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc;

Emilia Timiș (îndrumător prof. Mihaela Ghelbere), clasa a X-a, Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc;

Ioana Moroșan (îndrumător prof. Mihaela Ghelbere), clasa a XI-a, Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc;

Ionela Estera Viziteu (îndrumător prof. Aurica Petrache), clasa a XII-a, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava.

https://stiri.botosani.ro/stiri/educatie/elevi-din-botosani-premiati-la-un-concurs-de-matematica-in-suceava.html