• 0231 613 464
  • grigore_ghicavv@yahoo.com

Arhivă anuală 24 aprilie 2015

Elevii de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi au parte de o altfel de literatură în „Școala Altfel”

Din dorința de a îmbina interactiv și creativ informațiile culturale și valențele dramatice într-o activitate non-formală, specifică acestei săptămâni, luni, 06.04.2015, în aula colegiului,  elevii claselor a X-a B și a XI-a B, coordonați de  prof. Șlincu Iulia, Șlincu Georgel și prof. Bucșă Cristina, consilier psihopedagogic, au realizat un  proiect inedit, Biblioteca Vie.

Biblioteca Vie a funcționat aproape ca o bibliotecă normală, la care au avut acces  reprezentanții tuturor claselor din colegiul nostru. Doar că în loc de rafturi clasice de cărți, elevii au avut de-a face cu personajele acelor cărți; ele și-au spus povestea și au intrat într-un dialog spontan cu spectatorii/cititorii. Au fost invocate opere atât din literatura română, cât și din cea universală, acestea alternând cu vizionarea fragmentară a ecranizărilor după operele literare în care s-au regăsit personajele respective.

Concursul ”Ghica are talent” la a treia ediție

  A treia ediție a concursului ”Ghica are talent” s-a desfășurat joi, 09,04.2015, ora 12:00, în sala de spectacole a municipiului Dorohoi. Concursul se desfășoară în fiecare an în săptămâna ”Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Spectacolul a avut 14 numere din care trei surpriză. Concurenții au dansat, au cântat voce și instrumente, au făcut stand-up comedy. Foști elevi și actuali profesori i-au purtat pe spectatori pe ritmuri de mix tape, acorduri de orgă și saxofon. Prezentatori au fost Teodora Cucoreanu și Dragoș Dumitraș. Juriul a fost format din dna. Prof. Lipșa Crina, dna. Prof. Vlad Alina, dna. Prof. Drăghici Cristina, președintele Consiliului Școlar al Eevilor, Stredie Robert, câștigătoarea de anul trecut a trofeului, Dutcovschi Cosmina. Organizatori au fost, aceeași încă de la prima ediție, consilier educativ, dna. Prof. Pavel Daniela, director adjunct, dna. Prof. Cucoreanu Gretti, responsabil comisie extrașcolare, dna. Prof. Agrăpinei Carmen, responsabil departament promovare a imaginii școlii, elev Vieriu Răzvan. Concursul a fost deschis cu interpretarea Cosminei Dutcovschi acompagniata de Andrei Gorgan. Această ediție a fost prima la care s-a înmânat trofeu, realizat și sponsorizat de SC Arta Sticlei Dorohoi, prin amabilitatea dnei. Anton Angela. Clasamentul a fost următorul: Laura Macoviciuc și Andrei Câșlariu- trofeul concursului, Andreea Airinei-locul I, Monica Gafincu-locul II, Simple Energy-locul III. Restul concurenților, Ilie Nistor, Lucas Burighean, Nicoleta Ștefan, Alexandru Hamburda, Lia Simion și Gabriel Bojoga au primit diplome de participare. La final spectatorii s-au bucurat să-i asculte pe Cătălin Luca, câștigătorul primei ediții a concursului alături de Radu Pascariu, originalul fost elev al colegiului și pe dl. Prof. Răzvan Hîrtopeanu la saxofon, acompaniat la orgă de un alt fost elev a colegiului, binecunoscutul Andrei Gorgan.

DSC_0035 DSC_0037 DSC_0039 DSC_0046 DSC_0093 DSC_0430 DSC_0456 DSC_0477

Anunț important – MODIFICARE ORAR

Modificare orar

Accesați link-ul de mai sus.

Colegiul Național ”Grigore Ghica” Dorohoi – Locul I, calificare la faza națională la olimpiada de psihologie

          Sâmbătă, 28.02.2015, la Colegiul Tehnic ”Octav Onicescu” Botoșani, s-a desfășurat faza județeană a olimpiadei de psihologie. Eleva Nicuță Elena Gabriela de la Colegiul Național ”Grigore Ghica” Dorohoi, clasa a XI-a D, va reprezenta județul Botoșani la etapa națională, obținând la faza județeană locul I și nota 9,50, următorul clasat fiind la diferență de un punct.

Colegiul Național ”Grigore Ghica” Dorohoi- Locul I cu calificare la faza națională la concursul „Istorie și societate în dimensiune virtuală”

Joi, 26.02.2015, la Liceul Teoretic ”Nicoae Iorga” Botoșani, s-a desfășurat faza județeană a concursului „Istorie și societate în dimensiune virtuală”, concurs adresat elevilor înclinați spre istorie și științe socio-umane dar și spre informatică. Colegiul Național ”Grigore Ghica” Dorohoi a participat cu 5 elevi și toți s-au întors acasă cu rezultate foarte bune: secțiunea socio-umane pagini web: Vieriu Răzvan premiul II, Zgîmbău Alexandru premiul III, secțiunea istorie pagini web: Stredie Robert premiul III, Teleagă Adrian premiul III și secțiunea istorie soft educațional: Boșîntă Bogdan premiul I și calificare la faza națională. Elevii au fost îndrumați de prof. Baroi Lidia, prof. Ignat Luminița, prof. Iacob Erzilia și prof. Drăghici Cristina.

IMG_4848

 

Colegiul Național ”Grigore Ghica” Dorohoi-păreri ale elevilor despre violență

 

Elevii claselor a IX-a și a X-a s-au întâlnit în aula ”Dimitrie Pompeiu” aColegiului Național ”Grigore Ghica”pentru a discuta despre violență, despre formele de manifestare ale acesteia, despre soluțiile pe care le-ar putea găsi la vârsta lor. Elevilor prezenți în sală li s-a cerut să continue scenariile celor doua scenete prezentate de colegii lor și să caute un răspuns la întrebarea ”Ce ați face voi dacă personajele agresate v-ar fi prieteni?” Activitatea s-a încheiat cu un mic concurs propus de elevele organizatoare Plamadă Diana și Șandru Maria.

11029822_753264848126715_938105401_o 11030726_828290833910111_1631985258_o 11029694_753264771460056_1004094046_o 11024987_828290820576779_1013478719_o 11016052_753264764793390_1335169744_o

Elevii Colegiului Național ”Grigore Ghica” Dorohoi despre generația facebook

            Din nou aula colegiului a fost plină de elevi. De această dată subiectul a fost  ”Generația facebook” iar discuțiile au fost moderate de elevele Gafincu Monica și Adina Dogaru, ajutate de colegul lor Ilie Nistor. S-au dat definiții, s-au găsit avantaje și dezavantaje, s-au dat like-uri, s-au câștigat premii. Scopul întâlnirii : ”orice lucru trebuie făcut cu moderație” a fost atins.

WP_20150219_010 WP_20150219_011 WP_20150219_018 WP_20150219_025

Despre drepturile copilului la Colegiul Național ”Grigore Ghica” Dorohoi

Ieri, 18.02.2015, în aula colegiului s-a desfășurat activitatea ”Să vorbim despre drepturile copilului” organizată de departamentul Avocatul elevului al Consiliului Școlar al Elevilor. Scopul activității a fost cunoașterea de către elevi  a dreptului de a participa la toate problemele care îi privesc și îi afectează.

Aceștia au urmărit o prezentare PPT și un film, au  discutat despre istoricul drepturilor copilului,  despre ce înseamnă a avea un drept, unde apar scrise drepturile copiilor, o clasificare a acestora, care drepturi  trebuie neapărat reținute, care sunt organizațiile care apară drepturile copiilor. Au analizat câteva texte pentru a descoperi ce drepturi le-au fost încălcate copiilor, s-au implicat în jocul  ”Copil fericit sau trist?”, au  discutat  despre dreptul la informare culturală: bancnotele statului român cu personalitățile reprezentate pe acestea și au participat la un concurs cu premii. La final au fost împărțite pliante realizate de membrii departamentului Avocatul elevului.

20150218_130520 20150218_130921 20150218_131158 20150218_131332 20150218_132312

Educația adolescenților

Consiliul Școlar al elevilor al C.N. ”Grigore Ghica” Dorohoi a desfășurat joi, 12.02.2015, o activitate pe tema „Ce, cum, când o relație?”.  În aula colegiului, elevi de clasa a IX-a și a X-a, alături de președintele C.Ș.E., Stredie Robert și invitații acestuia, prof. Cucoreanu Gretti și prof. Pavel Daniela, au discutat despre ce înseamnă o relație la vârsta lor, cum trebuie să te comporți în anumite situații și au dat soluții la scenariile propuse de organizator. Au primit premii pentru cele mai multe intervenții și cea mai bună definiție a cuvântului ”relație”.20150212_140254 20150212_135735 20150212_135353 20150212_140521 20150212_140336 20150212_140308 20150212_140545 20150212_140646

Consiliul Școlar al elevilor și voluntarii antidrog ai C.N. „Grigore Ghica„ Dorohoi vorbesc despre problemele adolescenților

 

Luni, 09.02.2015, în cadrul proiectului educativ „Cum mă văd eu? Cum mă vad ceilalți?” elevi ai CNGG au discutat despre problemele adolescenței. Au vizionat filmulețe realizate de colegii lor și au răspuns la cele două întrebări referindu-se la fumători și la consumatorii de droguri. Scopul proiectului a fost acela de a educa adolescenții pentru un comportament sănătos, fără tutun, droguri și de a se cunoaște pe ei înșiși.

20150122_121418 20150122_123355 20150122_123400 20150122_124555