Săptămâna porților deschise la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
În săptămâna porților deschise 25 – 29 mai 2015, echipa de promovare a colegiului, formată din Consiliul școlar al elevilor și profesori, a vizitat școlile gimnaziale pentru a-și prezenta oferta educațională a anului școlar următor.
În fiecare zi, în aula colegiului s-au desfășurat activități la care au participat elevii claselor a VIII-a. Săptămâna s-a încheiat cu vizitarea celor două localuri ale colegiului de către viitorii boboci. Aceștia au intrat la orele de curs, au ascultat părerea foștilor și actualilor elevi, iar apoi au vizionat un spectacol în aer liber oferit de elevii colegiului.