• 0231 613 464
  • grigore_ghicavv@yahoo.com

„SĂ DĂM FOLK LA ȘCOLI”

„SĂ DĂM FOLK LA ȘCOLI”

      

S-a întâmplat din nou! Marți, 23 ianuarie, Aula Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi a devenit pentru a doua oară gazda unui eveniment care, pentru elevii și profesorii liceului, va deveni una dintre cele mai frumoase și mai valoroase amintiri legate de școală.

Asociația FAIR Playdin Gura Humorului, fondată și condusă de poetul Sorin Poclitaru,a adus aproape de publicul tânăr, prin proiectul „Să dăm folk la școli”, muzica și poezia de calitate. Exact lucrurile de care adolescenții au nevoie, chiar fără s-o știe. 

Spectacolul, deschis și moderat de Sorin Poclitaru, i-a avut ca protagoniști pe cantautorii Nicu Zotta, din Buzău, și Valentin Moldovan, din Baia Mare, precedați de Vlad Calimandriuc, elev la Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani. Ca informație generală, Valentin Moldovan a fost unul dintre membrii cei mai populari ai Cenaclului Flacăra, iar Nicu Zotta poate să nu ia premiu la un concurs sau la un festival de muzică folk doar dacă nu participă. Cât despre Sorin Poclitaru, probabil cele mai multe cântece folk actuale sunt pe versurile sale. Puteți să vă imaginați, așadar, la ce nivel a fost spectacolul.

Ca și la întâlnirea precedentă, care a avut loc pe 29 noiembrie 2017, elevii colegiului au avut oportunitatea de a se implica așa cum au dorit în desfășurarea spectacolului. Așa încât o bună parte a evenimentului le-a fost alocată lor. Au cântat Emanuel Hurmuz, Sânziana Puiu, Betty Blumetti și Călin Maxim. Din poeziile proprii au recitat Bianca Cega, Carla Albu și Denis Stoican. Dorința lor de a se implica este unul dintre cele mai bune semne ale faptului că tinerii încep să-și întoarcă ochii către niște valori care le pot îmbogăți și înfrumuseța viața.

În pregătirea și derularea spectacolului s-au implicat și membri aiAsociațieiCulturale Integritas din Dorohoi: Dana și Alexandru Abdulbaki, Alina Julinschi, Mihaela Hură, Cristi Ionel, Claudiu Păvăleanu, cel din urmă încheind, de altfel, concertul cu un cântec propriu, pe versuri de Sorin Poclitaru. Activitatea a beneficiat și de sprijinul domnului profesor Liviu Ciulei, care a și cântat, împreună cu Nicu Zotta.

Organizatorii din școală au fost doamnele profesoare Mihaela Hură, Gretti Cucoreanu, Daniela Pavel și Constantin Xenia.

Așa cum am sperat după prima „confruntare”cu adevăratul spectacol, proiectul „Să dăm folk la școli” devine, pas cu pas, o tradiție la Colegiul Național „Grigore Ghica”.

Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibile aceste întâlniri, care vor reuși să le arate elevilor și o altă față a școlii decât cea a tezelor și a examenelor!

Emanuel Hurmuz

Lasă un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.