Elevii de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi au parte de o altfel de literatură în „Școala Altfel”
Din dorința de a îmbina interactiv și creativ informațiile culturale și valențele dramatice într-o activitate non-formală, specifică acestei săptămâni, luni, 06.04.2015, în aula colegiului, elevii claselor a X-a B și a XI-a B, coordonați de prof. Șlincu Iulia, Șlincu Georgel și prof. Bucșă Cristina, consilier psihopedagogic, au realizat un proiect inedit, Biblioteca Vie.
Biblioteca Vie a funcționat aproape ca o bibliotecă normală, la care au avut acces reprezentanții tuturor claselor din colegiul nostru. Doar că în loc de rafturi clasice de cărți, elevii au avut de-a face cu personajele acelor cărți; ele și-au spus povestea și au intrat într-un dialog spontan cu spectatorii/cititorii. Au fost invocate opere atât din literatura română, cât și din cea universală, acestea alternând cu vizionarea fragmentară a ecranizărilor după operele literare în care s-au regăsit personajele respective.