Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi: Mențiunea I la Concursul Național „Matematica – între clasic și modern”
Concursul „Matematica – între clasic și modern” s-a desfășurat la Colegiul Tehnic „Ion I.C. Brătianu” Satu Mare în data de 9 decembrie 2017. Concursul s-a adresat elevilor cu aptitudini, înclinații și interese deosebite în domeniul matematicii și utilizării calculatorului și a avut drept scop realizarea unor aplicații multimedia cu următoarele teme: istoria matematicii; curiozități matematice, matematica și arta, matematica și alte științe.
Tudorache Dragoș-Cosmin, elev în clasa a XI-a A la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, coordonat de doamnele profesor Stegaru Viorica și Drăghici Cristina, a obținut mențiunea I cu proiectul „Povestea numărului e” din cele 110 înscrise, acesta fiind notat cu 88 de puncte dintr-un maxim de 100. Au fost evaluate corectitudinea științifică a informației, coerența structurării informației, calitatea limbajului de specialitate utilizat la redactarea materialului, realizarea materialului informatic.
Pasionat de tainele matematicii și ale informaticii, pentru Dragoș a devenit o tradiție de a participa la competiții de specialitate, prima lui participare fiind în anul școlar 2016-2017 prin calificarea la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației și a Comunicațiilor unde a obținut medalia de bronz.
„În copilărie, calculatorul a fost o parte importantă din viața mea. Eram fascinat de toate lucrurile uimitoare ce puteau fi făcute în mediul virtual, însă nu aveam nici măcar o idee despre cum sunt realizate. Odată cu începerea liceului am fost introdus în această „lume a informaticii” și de atunci a devenit o pasiune pentru mine. De asemenea, matematica a avut și ea un rol foarte important în evoluția mea deoarece îți dezvoltă o gândire logică și îți oferă posibilitatea de a înțelege mult mai bine celelalte materii. Nu aș fi reușit să am aceste performanțe fără implicarea și ajutorul profesorilor mei.”
(Tudorache Dragoș-Cosmin) (prof. Monica Ifrim, responsabil Comisia pentru promovarea imaginii școlii)