Elevii Colegiului Național ”Grigore Ghica” Dorohoi despre generația facebook
Din nou aula colegiului a fost plină de elevi. De această dată subiectul a fost ”Generația facebook” iar discuțiile au fost moderate de elevele Gafincu Monica și Adina Dogaru, ajutate de colegul lor Ilie Nistor. S-au dat definiții, s-au găsit avantaje și dezavantaje, s-au dat like-uri, s-au câștigat premii. Scopul întâlnirii : ”orice lucru trebuie făcut cu moderație” a fost atins.
Despre drepturile copilului la Colegiul Național ”Grigore Ghica” Dorohoi
Ieri, 18.02.2015, în aula colegiului s-a desfășurat activitatea ”Să vorbim despre drepturile copilului” organizată de departamentul Avocatul elevului al Consiliului Școlar al Elevilor. Scopul activității a fost cunoașterea de către elevi a dreptului de a participa la toate problemele care îi privesc și îi afectează.
Aceștia au urmărit o prezentare PPT și un film, au discutat despre istoricul drepturilor copilului, despre ce înseamnă a avea un drept, unde apar scrise drepturile copiilor, o clasificare a acestora, care drepturi trebuie neapărat reținute, care sunt organizațiile care apară drepturile copiilor. Au analizat câteva texte pentru a descoperi ce drepturi le-au fost încălcate copiilor, s-au implicat în jocul ”Copil fericit sau trist?”, au discutat despre dreptul la informare culturală: bancnotele statului român cu personalitățile reprezentate pe acestea și au participat la un concurs cu premii. La final au fost împărțite pliante realizate de membrii departamentului Avocatul elevului.