• 0231 613 464
  • grigore_ghicavv@yahoo.com

Arhivă anuală 23 octombrie 2015

Bătaie… cu apă!

Joi 18 iunie, în parcul Cholet s-a desfășurat activitatea „Jocuri cu apă”, activitate inițiată de Consiliul Școlar al Elevilor prin președintele acestuia, Stredie Robert, în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi.

Elevii colegiului s-au împărțit în două tabere și au jucat mai multe jocuri cu baloane cu apă, pistoale cu apă, căutarea steagului, toate pe fond muzical, marcând astfel începutul vacanței mari.

Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – Spectacol umanita

Pe scena Sălii Teatrului Dorohoi, marți, 9 iunie 2015, s-a desfășurat cel de-al treilea spectacol umanitar din cadrul proiectului „Promovăm și susținem valorile în rândul elevilor botoșăneni” – ediția a V-a, derulat de Asociația Învățătorilor din județul Botoșani.

Acesta a fost organizat de Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, cu scopul de a sprijini elevi din cadrul unității de învățământ, cu rezultate școlare deosebite, dar cu probleme financiare. Elevii colegiului au prezentat momentele artistice care au contribuit la colectarea sumelor necesare pentru premierea colegilor lor.

Este minunat să vezi cum solidaritatea elevilor dintr-o unitate de învățământ aduce zâmbetul pe chipurile unor colegi aflați în dificultate materială și le întărește acestora convingerea că nu sunt singuri în fața vitregiilor sorții, că se pot baza pe ajutorul „aproapelui”.

Un nou premiu I la Colegiul Național „Grigore Ghica”

La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „SF. Gheorghe” Botoșani, vineri, 5 iunie 2015, a avut loc etapa județeană a sesiunii de referate și comunicări științifice la disciplina istorie.

Colegiul Național „Grigore Ghica ” Dorohoi a participat cu doi elevi, îndrumați de dna. prof. Baroi Lidia. Ambii s-au întors acasă cu premii: Costache Marian, din clasa a IX-a B, a obținut premiul I la secțiunea de istorie universală cu lucrarea „Din culisele Pactului Ribbentrop-Molotov” iar Lefter Sorina, din clasa a X-a D, a obținut mențiune la secțiunea istoria românilor cu lucrarea „Din istoria Dorohoiului între anii 1938-1940”.

Săptămâna porților deschise la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

În săptămâna porților deschise 25 – 29 mai 2015, echipa de promovare a colegiului, formată din Consiliul școlar al elevilor și profesori, a vizitat școlile gimnaziale pentru a-și prezenta oferta educațională a anului școlar următor.

În fiecare zi, în aula colegiului s-au desfășurat activități la care au participat elevii claselor a VIII-a. Săptămâna s-a încheiat cu vizitarea celor două localuri ale colegiului de către viitorii boboci. Aceștia au intrat la orele de curs, au ascultat părerea foștilor și actualilor elevi, iar apoi au vizionat un spectacol în aer liber oferit de elevii colegiului.

COLEGIUL NAȚIONAL ”GRIGORE GHICA” DOROHOI- o poartă deschisă către viitor

Astăzi, chiar dacă actorii s-au schimbat, piesa a rămas aceeași, astfel încât după 135 de ani de existență ca instituție de învățământ și 11 ani de colegiu național, deviza ”Labor et virtus” rămâne vie, iar elevii și profesorii acestora  formează întotdeauna o echipă câștigătoare.

      „Nu-i înveți pe alții ceea ce vrei, nu-i înveți ceea ce știi, îi înveți ceea ce ești” spune Jean Jaures. Noi vă învățăm cine suntem: COLEGIUL NAȚIONAL ”GRIGORE GHICA” DOROHOI.

Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – Săptămâna Națională a Voluntariatului

În cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului, 11-17 mai 2015, la C.N. „Grigore Ghica” Dorohoi a avut loc în data de 15 mai o activitate de informare despre voluntariat sub coordonarea doamnei prof. Pavel Daniela, CPAESE, și a doamnei prof. Agrăpinei Carmen, responsabil SNAC.

Au fost prezentate fotografii și filmulețe de la activitățile desfășurate în cadrul SNAC-ului și s-a inițiat o discuție pe marginea voluntariatului. Elevii prezenți și-au spus părerea despre acțiunile comunitare la care au participat, concluzionând că voluntariatul creează legături între oameni și comunități, „fără să vrem suntem nevoiți să socializăm în viața de zi cu zi pentru a exista”.

Activitatea s-a desfășurat în parteneriat cu „Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat’’ Dorohoi. Activitatea s-a încheiat cu „IMNUL VOLUNTARIATULUI” care a fost propus spre învățare. Astfel s-a cântat și dansat pe ritmul imnului cu semnele reprezentative ale voluntariatului. Conducerea unității multumește tuturor cadrelor didactice, părinților și elevilor pentru implicarea în activitățile SNAC desfășurate până în prezent.

„Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alții, rămâne pentru eternitate.” Albert Einstein

111

Colegiul Ghica a primit titlul „Școala de Chimie”

Sâmbătă, 25 aprilie 2015, s-a desfășurat la Facultatea de Chimie a Universității „ Al. I. Cuza” Iași Concursul Național de Chimie „Magda Petrovanu”.

Au participat aproximativ 1400 de elevi din 8 județe.

Elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi au câștigat numeroase premii:

Locul I
Nichiforeac Ioana clasa a XII-a

Locul II
Bulat Smaranda, clasa aXII-a
Mîndrescu Cezara, clasa a IX-a
Leonte Tiberiu, clasa a IX-a
Acojocăroței Diana, clasa a X-a
Buțincu Bianca, clasa a X-a

Locul III
Lepărdă Alexandra, clasa a XI-a
Racu Adelina, clasa a XI-a
Vaipan Olivia, clasa a XII-a
Gherasim Marius, clasa a XII-a
Lefter Adina, clasa a XII-a

Mențiuni
Rădăuceanu Cornelia, clasa a IX-a
Mihai Ioana, clasa a clasa a XII-a

Pentru rezultatele deosebite ale elevilor Colegiul Național „ Grigore Ghica” a primit Titlul de „ Școală de Chimie”.

Captură

Colegiul Ghica fruntaș și la Concursul de fizică aplicată ”Ștefan Procopiu”

Duminică, 26 aprilie 2015, s-a desfășurat etapa județeană a concursului de fizică aplicată ”Ștefan Procopiu”. Elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi au câștigat mai multe premii și  calificări la etapa națională premii:

Locul IPremiul Procopiu – Axinte Olivia, Bălinișteanu Diana, Diaconu Tudor, Posteucă Robert , clasele a IXa C și F– calificați la etapa națională

Locul I – Premiul Procopiu –Vieriu Răzvan, clasa a Xa B– calificat la etapa națională

Locul IPremiul Procopiu –Vacariuc Bogdan, Saucă Raul, clasa a XIa A– calificați la etapa națională

Locul II – Premiul Copernic – Iacob Anamaria, clasa a Xa B

Locul II – Premiul Copernic – Boșântă Bogdan, Titiliuc Valentin, Murariu Mihai, Șlincu Laura, clasa a Xa A și B

Locul IIIPremiul Arhimede – Stredie Robert, clasa a Xa B

Mențiuni – Batîr Bianca, clasa a IXa F

350px-CollageFisica

Colegiul Național ”Grigore Ghica” Dorohoi sărbătorește Ziua Europei

Joi, 07 mai 2015, în aula Colegiului Național ”Grigore Ghica” s-a desfășurat o activitate de informare pe tematici europene în parteneriat cu Centrul Europe Direct Botoșani. Activitatea a reunit un grup de 60 elevi coordonați de prof. Lidia Baroi și reprezentantul Centrului Europe Direct, dl. Radu Căjvăneanu, sprijiniți de directorul adjunct al colegiului. Sub motto-ul ”Mai informați, mai implicați devenim designerii propriei identități europene” cei prezenți au sărbătorit 9 Mai-Ziua Europei. Elevii claselor a IX-a D, a X-a B, a X-a D, a X-a F, a XI-a B și a XI-a F au fost împărțiti pe grupe, fiecare grupă alegându-și un subiect legat de Uniunea Europeană pe care l-a prezentat în fața colegilor. Un juriu a premiat cele mai reușite trei prezentări.2

Lecții de viață la Colegiul Național ”Grigore Ghica”

Pornind de la o idee a președintelui Consiliului Școlar al Elevilor, Colegiul Național ”Grigore Ghica” în parteneriat cu Crucea Roșie Română filiala Botoșani a derulat, miercuri 06 mai 2015, proiectul ”Vreau să ajut”. În sala de sport a colegiului, 46 elevi și 11 cadre didactice au participat la cursul de prim ajutor organizat de reprezentanții de la Crucea Roșie. La finalul activității fiecare cursant a primit certificatul de membru și câteva materiale informative.1