#Erasmus Days
în Colegiul Național Grigore Ghica – Dorohoi
Acumulează și împărtășește!
Logica firească a evoluției umane demonstrează că omul, ca ființă rațională, este sensibil la tot ce înseamnă mediu, relații cu cei din jur, privit ca însuși creuzetul în care acesta se formează și evoluează. Suntem înconjurați de evenimente, persoane, lucruri care-și pun amprenta într-un mod semnificativ asupra noastră. Când afirm acest lucru, gândul îmi zboară incontestabil la una dintre experiențele inedite care mi-au marcat viața într-un sens pozitiv: participarea în cadrul proiectului Erasmus+, „VIVEZ VOTRE VIE !”. Consider că Erasmus este mult mai mult decât un program; este o posibilitate de a privi lumea cu alți ochi, de a simți și de a descoperi noi emoții.
Anul acesta, atât pentru mine, cât și pentru educabilii din întreaga Europă, zilele de 15, 16 și 17 octombrie a.c. au avut o însemnătate aparte: prilejul de a sărbători dezvoltarea competențelor lingvistice, a celor digitale și noile legături interumane, mai exact celebrarea celei de-a 4 a ediții „#Erasmus Days”.
Împreună cu cei treizeci de membri ai grupului-țintă din cadrul proiectului „VIVEZ VOTRE VIE !” – care are ca obiective principale îmbunătățirea performanțelor școlare, creșterea gradului de implicare a elevilor care dezvoltă risc de dependență de mediile virtuale – ne-am propus să organizăm un eveniment care să aibă drept scop relatarea experiențelor și așteptărilor acumulate de elevii implicați pe parcursul desfășurării proiectului european din colegiul nostru (01.09.2018-28.02.2021). Aflându-ne într-o luptă directă cu temutul virus care a pus stăpânire pe întreaga lume, am fost obligați să folosim instrumente de comunicare virtuală (în ușor dezacord cu ideea proiectului nostru!!) și am descoperit că eram cuprinși de stări antitetice: de fericire (căci menirea Erasmus-ului este de a schița zâmbete pe fețele participanților și de a dobândi diferite competențe), dar în același timp de teamă, teama de a deveni prizonierii virusului ce ne dă târcoale, Coronavirus. Ca ființe raționale și responsabile, am luat decizia să mutăm activitatea într-un cadru mai sigur, cel online, respectând astfel regulile de distanțare socială, fiecare dintre noi aflându-se în confortul cotidian, în fața calculatoarelor.
Prin intermediul serviciului de comunicații video „Google Meet” ne-am transpus din realitatea casei într-un univers plăcut, a cărui temelie este reprezentată de liniște, siguranță și o stare de bine continuă, tărâmul amintirilor… Preț de aproximativ o oră, noi, elevii din grupul-țintă, ne-am reîntâlnit într-o masă rotundă cu titlul Let’s talk about Erasmus pentru a discuta despre un subiect drag inimilor noastre de liceeni la Ghica, experiența Erasmus prin proiectul „VIVEZ VOTRE VIE !”
În pofida distanțării, am reușit să ne unim sufletește, mai puternic ca niciodată, această legătură fiind, am considerat noi, una indestructibilă. Ca niște pictori desăvârșiți, cu ajutorul puterii de sugestie a imaginației, am reușit să dăm naștere unui tablou ce surprinde toate locurile vizitate în cadrul celor două mobilități transnaționale în Grecia și Italia, împreună cu experiențele culturale, lingvistice și gastronomice dobândite. Încă din primele momente ale întâlnirii am remarcat amalgamul de trăiri ce a pus stăpânire pe noi, acest lucru fiind dedus din tremurul glasului și din sinceritatea vorbelor rostite, emoția rememorării fiind vizibilă la mai toți elevii.
Transcriu două (deși mi-a fost greu să aleg, fiindcă toți au fost marcați pozitiv de activitățile la care au participat) dintre mărturisirile elevilor participanți în cele 3 activități de învățare cu elevii care s-au derulat până în prezent: Grecia (8-12 aprilie 2019), România (20-24 mai 2019) și Italia (11-15 noiembrie 2019).
„Prima mobilitate a proiectului VVV a fost una dintre cele mai frumoase experiențe trăite. Sunt foarte recunoscător pentru faptul că am putut vedea locuri pe care multe persoane din România nu au ocazia să le vadă, nici măcar o dată în viața lor. Imaginea insulelor grecești și cultura grecească este ceva ce va rămâne pe retină mult timp. Nimic din ceea ce am văzut acolo nu va fi uitat, toate locurile pe care le-am vizitat au fost uimitoare … pe scurt: o experiență de neînlocuit”.
(Tudor Ignat, clasa a XI-a A, Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi)
„Am plecat cu așteptări mari în activitatea de învățare din cadrul proiectului și pot mărturisi cu entuziasm că acestea au fost cu mult depășite. Experiența Erasmus+ a reprezentat nu doar un prilej de a-mi îmbogăți orizonturile lingvistice și culturale, ci și de socializare și chiar de autocunoaștere. Am legat prietenii cu oameni atât de diferiți, cu alte concepții și un alt stil de viață, iar în final mi s-a dovedit că o conexiune reală, chiar și preț de câteva zile, este mult mai profundă decât una virtuală. Așadar, salut ideea proiectului și recomand colegilor să pună mai mult preț pe viața reală, așa după cum ne îndeamnă și titlul proiectului: ,,VIVEZ VOTRE VIE !”.
(Miruna Agachi, autoarea logo-ului proiectului, clasa a XII-a B, Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi)
Așadar, aceste 3 zile de sărbătoare ne-au oferit șansa de a retrăi experiențele inedite la care am luat parte și ne-au oferit posibilitatea de a le împărtăși cu cei mai puțin norocoși, care nu au mai avut oportunitatea de a pleca în ultima mobilitate a proiectului (din cauza evenimentelor cauzate de Coronavirus). Mai mult, prin intermediul #Erasmus Days, ne-am reamintit că trebuie să ne bucurăm de fiecare moment, căci viața (mai ales acum, în pandemie) este ca un teren minat, extrem de imprevizibil.
Redactat de Alexandra BARBACARIU, participantă la Activitatea de învățare din Grecia, clasa a XII-a B
Proiectul este finanțat în cadrul Programului ERASMUS +, Acțiunea Cheie 2 – Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici-Educație școlară, având numărul de referință 2018-1-PL01-KA229-050946_3 și un buget de 87.120 euro.
Beneficiarii proiectului sunt 120 de elevi din 4 țări ale Uniunii Europene: Polonia (țara coordonatoare-Zespol Szkol nr 2 im. Krzysztofa Kamila Baczynskiego, Elk), Italia (Liceo Statale Pascasino, Marsala), Grecia (1o Geniko Lykeio Kaisarianis, Atena) și România (Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi).
Iulia ȘLINCU, prof. coordonator al proiectului VVV, Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi
„Conținutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenția Națională și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conținutul informației”.